Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Haos în Constanța: Ambulanţă rămasă înzăpezită, mai multe maşini derapate, copaci rupţi, în urma vântului puternic şi a viscolului

zapada

O ambulanţă a rămas înzăpezită în judeţul Constanţa, mai multe maşini au derapat şi au ieşit în afara carosabilului, iar un microbuz cu 16 pasageri a rămas blocat în zăpadă. Mai mulţi copaci au fost rupţi de vânt, iar la unităţi şcolare din judeţ au fost suspendate cursurile din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, potrivit news.ro.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, pompierii au intervenit în ultimele ore pentru îndepărtarea a 14 copaci care au fost dărâmaţi de vânt, unii pe autoturisme, alţii pe carosabil, dar şi a două acoperişuri avariate şi pentru degajarea elementelor de la două schele avariate din cauza vântului puternic.

În cursul nopţii de miercuri spre joi, o ambulanţă a rămas înzăpezită în zona localităţii Mircea Vodă, intervenindu-se cu un autocamion şi o autospecială de stingere pentru scoaterea ei, reuşindu-se acest lucru. De asemenea, un microbuz cu 16 persoane a rămas înzăpezit în zona localităţii Săcele, intervenindu-se pentru scoaterea acestuia. Totodată, şase autoturisme au deparat în afara carosabilului, acestea fiind scoase de către autorităţi.

Reprezentanţii ISU Dobrogea mai spun că începând cu ora 5.15 a fost închis DN 2A, iar de la 5.30 a fost închisă circulată pe tronsonul Cernavodă – Constanţa al A2.

Joi dimineaţă existau 41 de localităţi din judeţul Constanţa fără energie electrică, fiind afectaţi aproximativ 21.000 de clienţi.

Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, şapte trenuri Regio au fost anulate. Este vorba de trei trenuri pe ruta Constanţa-Mangalia, două pentru Medgidia-Tulcea, câte un tren Constanţa-Buzău şi Constanţa-Bucureşti.

Citește și: Restricţiile de trafic din Tulcea au fost prelungite din cauza codului roşu de viscol

Primăria Constanţa a anunţat că circulaţia în municipiu se desfăşoară normal.

“S-a împrăştiat material antiderapant iar toate străzile au fost curăţate. Primăria Municipiului Constanţa a scos utilajele de deszăpezire încă de aseară începând cu ora 23:00. Sărăriţele au împrăştiat material antiderapant iar autospecialele cu lamă, precum şi frezele de mici dimensiuni sau ATV-uri cu sărăriţe au fost pregatite să intervină în funcţie de condiţiile atmosferice”, se arată într-un comunicat al Primăriei Constanţa.

Sursa citată afirmă că utilajele acţionează în preajma spitalelor şi a unităţilor de învăţământ.

Primăria a mai menţionat că mijloacele de transport în comun circulă normal, cu excepţia zonei din sensul giratoriu de la Hotel Oxford care este blocată de poliţişti rutieri din cauza unor schele amplasate pe un bloc aflat în construcţie, ce se pot prăbuşi din cauza vântului puternic.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa a anunţat că în mai multe unităţi de învăţământ din judeţ au fost suspendate cursurile din cauza vremii nefavorabile. Este vorba de cele din localităţile Târguşor, Dumbrăveni, Pantelimon, Cerchezu, Mihai Viteazu, Topalu, Hârşova, Bărăganu, Independenţa, Crucea, Ion Corvin, Comana, Grădina, Adamclisi, Fântânele, Lipniţa, Rasova, Deleni, Horia, Seimeni, Mereni, Ghindăreşti, Tortoman, Siliştea, Ciobanu, Ostrov, Istria, Cogealac, Oituz, Sibioara, Cumpăna, Oltina, Vadu Oii, Săcele, Cuza Vodă, Peştera, Topraisar, Băneasa, Cobadin, grădiniţa Negru Vodă, grădiniţa Darabani, grădiniţa Vâlcele, grădiniţa Techirghiol, grădiniţa Agigea, grădiniţa Lazu.

Judeţul Constanţa se află de miercuri seara sub avertizare de vânt puternic şi viscol.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.