Haos în instanțe după încetarea protestului magistraților? Apelul lansat de avocați

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 21-10-2025 13:05

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) cere un cadru unitar și predictibil pentru reluarea activității instanțelor, în contextul încetării protestului magistraților, subliniind că orice tranziție trebuie făcută cu responsabilitate și atenție față de drepturile cetățenilor și stabilitatea sistemului de justiție.

Într-un comunicat de presă, UNBR atrage atenția că deciziile privind reluarea activității de judecată trebuie să fie adoptate cu maximă responsabilitate, pentru a evita „confuzia și discontinuitățile” în sistemul judiciar.

„Considerăm vital ca deciziile privind încetarea protestului desfășurat până în prezent să fie adoptate cu maximă responsabilitate și cu luarea în considerare a efectelor asupra drepturilor cetățenilor, a stabilității actului de justiție și a funcționării coerente a sistemului judiciar”, precizează UNBR.

Patru principii pentru o reluare coerentă a activității judiciare

Uniunea Națională a Barourilor din România formulează patru recomandări-cheie pentru o reluare ordonată a activității în instanțe:

  1. Reluarea activității de judecată să fie anunțată și comunicată din timp pentru a oferi avocaților și justițiabililor predictibilitate în organizarea activității;

  2. Reluarea activității de judecată să se realizeze, într-o manieră unitară la nivelul instanțelor, cu respectarea autonomiei decizionale a acestora, dar evitând diferențe majore care ar putea crea confuzie și discontinuități;

  3. După reluarea activității de judecată, instanțele să țină seama de particularitățile activității avocatului, care a fost nevoit să își reorganizeze programul fără informații certe privind momentul încetării protestului și care, în perioada imediat următoare, trebuie să gestioneze cauze și termene stabilite în condiții speciale;

  4. În toate aceste demersuri, să fie menținut spiritul de cooperare și respect reciproc între profesiile juridice și instituțiile sistemului judiciar.

UNBR apreciază deschiderea manifestată de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru un dialog constructiv cu avocații, subliniind rolul acestora ca „parteneri esențiali ai justiției”. În plus, reafirmă disponibilitatea pentru cooperare instituțională loială și eficientă, în sprijinul echilibrului, stabilității și coerenței sistemului judiciar.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri