DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Haos la Kiev. Manifestanţii au Guvernul sub control

Ucraina
Reporterul BBC la Kiev, Kevin Bishop, a relatat, sâmbătă, că a putut să ajungă nestingherit chiar în curtea clădirii prezidenţială care nu mai este păzită de gărzile de securitate. La Kiev, sâmbătă dimineaţa, a doua zi după semnarea acordului între putere şi opoziţie, era linişte pe străzi, potrivit aceleiaşi surse. Protestatarii rămăseseră în fieful lor din Piaţa Independenţei, dar nu mai era agitaţie. Unii dintre angajaţii Guvernului au venit dimineaţă la lucru, dar nicio gardă de securitate nu a putut fi văzută păzind clădirea prezidenţială. Informaţii neconfirmate încă arată că preşedintele Ianukovici ar fi părăsit Kievul. Protestatari ucraineni au afirmat c-au preluat controlul asupra clădirii administraţiei prezidenţiale din centrul Kievului, în timp ce opoziţia insista sâmbătă pentru demisia preşedintelui Viktor Ianukovici, relatează agenţia Reuters. ''El /Ianukovici/ nu este aici, niciunul dintre oficialii săi sau altcineva cu legături directe cu administraţia nu se află aici'', a declarat un lider al protestatarilor, Ostap Krîdîk, unui corespondent al Reuters în incinta administraţiei prezidenţiale. El a precizat că protestatarii nu au folosit forţa pentru a intra în clădirea administraţiei prezidenţiale. Citeşte şi: Ucraina: A demisionat preşedintele parlamentului Ianukovici a părăsit Kievul, fostul ministru de interne ar fi fugit în Belarus

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.