DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

HAOS TOTAL la Focșani: Bugetul a fost iar respins, nu se pot plăti salariile și facturile

stiripesurse.ro
CL Focsani

Proiectul de buget al municipiului Focşani a fost respins, joi, de Consiliul Local, cu 8 voturi "pentru" şi 11 abţineri. Bugetul local nu a fost validat de Ministerul de Finanţe, motiv pentru care nu se pot achita salariile angajaţilor, nu se pot plăti facturile şi nu se pot derula investiţiile.

În şedinţa de joi a Consiliului Local Focşani nu au mai fost discuţii pe tema bugetului, doar viceprimarul Ana Maria Dimitriu a luat cuvântul şi a cerut ordinele de plată pentru a le semna, în calitatea sa de ordonator de credite, atribuţie ce i-a fost delegată săptămâna trecută de primarul Cristi Misăilă. Aceasta a precizat că a primit OP-urile în alb şi a cerut să fie asumate, pentru a le semna, astfel încît să fie plătite salariile.

Ordinele de plată nu poartă semnătura niciunui funcţionar de la contabilitate, pentru că Direcţia Economică a transmis clar de zilele trecute că nu-şi asumă semnarea în fals a documentelor.

Încă de marţi, directorul Direcţiei Economice, Carmen Grosu, a explicat exact mecanismul, şi anume că pe hârtie există bugetul aprobat anul acesta, dar în aplicaţia informatică a Ministerului de Finanţe este un buget provizoriu, pe care s-a funcţionat la începutul anului, bazat pe cel de anul trecut. În condiţiile în care bugetul este invalidat în sistem, orice operaţiune ar reprezenta un fals.

Votul de joi din Consiliul Local vine după un scandal fără precedent, în urma căruia s-au întocmit inclusiv dosare de cercetare penală pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, ameninţare, şantaj şi lipsire de libertate.

Angajaţii primăriei şi ai instituţiilor subordonate, care au început săptămâna cu proteste, spun că, dacă nu îşi vor primi salariile, vor continua să iasă în stradă.

Bugetul local al municipiului Focşani, cu amendamentele propuse de PNL-USR, a fost declarat invalid de Ministerul de Finanţe.

Invalidarea vine după ce, în şedinţa în care a fost adoptat proiectul de buget pentru 2021, majoritatea din Consiliul Local a votat mai multe amendamente prin care s-au tăiat cheltuieli de funcţionare de la Primărie şi de la instituţiile subordonate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.