Elevi de la Şcoala Gimnazială "Liviu Rebreanu" din Miercurea-Ciuc au participat, joi, la un atelier de scriere cu pană şi toc cu peniţă, organizat la Muzeul Oltului şi Mureşului Superior, în contextul sărbătoririi Zilei Culturii Naţionale, potrivit Agerpres.
Muzeografa Florina Bănică, de la Muzeul Oltului şi Mureşului Superior din Miercurea-Ciuc, a declarat presei că activitatea a debutat cu o scurtă prezentare a semnificaţiei Zilei Culturii Naţionale şi a operei eminesciene, fiind urmată de momentul central al întâlnirii- atelierul practic, în cadrul căruia copiii au avut ocazia să scrie pentru prima dată folosind pana şi tocul cu peniţă.
Chiar dacă unii dintre participanţi au avut emoţii, aceştia s-au declarat încântaţi atât de instrumentele folosite cât şi de întregul proces de scriere.
"Au fost încântaţi de noile instrumente, au înţeles că nu sunt atât de performante precum cele pe care le folosesc în viaţa de zi cu zi. Au fost copii cu emoţii, care au avut nevoie să îi ajut un pic, să le arăt că şi Eminescu a greşit, a tăiat, a scăpat cerneală, deci era firesc să li se întâmple şi lor dar, per total, au fost încântaţi de această activitate şi doresc să mai participe şi pe viitor la astfel de activităţi", a declarat Florina Bănică.
Muzeul Oltului şi Mureşului Superior din Miercurea-Ciuc desfăşoară constant activităţi de educaţie muzeală.
Anul trecut, sute de copii au participat la activităţile organizate de instituţia culturală, interesul fiind unul foarte ridicat.





























Comentează