România este la ani lumină distanță de nivelul de trai din țările occidentale. La o simplă privire putem observa să salariul mediu în România este de 4-5 ori mai mic decât în țările dezvoltate din Europa.
Salariul mediu net din România, de 1.705 lei (384 euro) net pe lună este de patru ori mai scăzut decât cel al angajaţilor din Spania şi de cinci ori mai mic decât al celor din Italia sau din Germania, se arată într-o analiză ZF.
Polonia, statul dat ca exemplu de urmat de către România, are un salariu mediu de 678 de euro net pe lună, cu 76% mai mare decât cel al românilor. Asemenea situaţiei din România, peste 2 milioane de polonezi au plecat la muncă în alte state (ponderea emigranţilor în totalul populaţiei fiind mai redusă decât în România, având în vedere că Polonia are 38 de milioane de locuitori, iar România are 20 de milioane), însă autorităţile poloneze au deja programe prin care vor să atenueze acest fenomen.
În statele nordice, precum Suedia, Marea Britanie sau Finlanda, angajaţii câştigă de 6- 7 ori mai mult decât în România.
Sursa FOTO: Ziarul Financiar
Comentează