Hernie de disc lombară voluminoasă compresivă, tratată cu succes la SANADOR

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 18-04-2022

Actualizat: 18-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Hernia de disc lombară este o afecțiune tot mai frecvent întâlnită în zilele noastre. Aceasta apare cel mai frecvent în urma unor activități care suprasolicită coloana vertebrală, pe fondul sedentarismului și al lipsei de antrenament.

Coloana vertebrală, axul central al corpului uman, este alcătuită din 33 de segmente osoase, denumite vertebre, între care se află intercalate 23 de discuri intervertebrale cartilaginoase (ultimele 9 vertebre sunt fuzionate între ele). Discurile dintre vertebre asigură stabilitatea și mobilitatea coloanei vertebrale, absorbind șocurile și forțele mecanice exercitate asupra coloanei. Atunci când discul intervertebral migrează spre canalul vertebral, se produce hernia de disc, care se manifestă în principal prin durere, inițial locală, care apare brusc, apoi prin dureri iradiate în unul sau în ambele membre inferioare, amorțeli și parestezii, cu o localizare variabilă în funcție de nivelul vertebral la care s-a produs hernia.

Aurelia, în vârstă de 48 de ani, s-a prezentat la medic cu dureri foarte puternice de spate și cu pareză pe piciorul stâng. În urma consultului și a efectuării unor investigații imagistice complete, pacienta a fost diagnosticată cu hernie de disc lombară L4–L5 stângă voluminoasă, compresivă, urmând a fi operată de urgență.

Pentru diagnosticarea corectă și precisă a herniei de disc, la SANADOR pacienții sunt investigați imagistic cu cele mai moderne aparate RMN, cu putere de 3 Tesla, capabile să ofere detalii extrem de precise cu privire la poziția discului herniat și raporturile acestuia cu alte structuri.

În cazul Aureliei, echipa condusă de Dr. Dan Benția, medic primar neurochirurgie la Spitalul Clinic SANADOR, a efectuat de urgență intervenția chirurgicală pentru ablația herniei de disc lombare prin tehnici minim invazive, cu precizie și siguranță.

„Mii de mulțumiri domnului doctor Dan Benția și echipei sale! Totul a decurs foarte bine, operația fiind un succes. Mi-am recăpătat capacitatea motorie a piciorului stâng și am scăpat de durerea ce mă teroriza de peste 2 ani. Un medic foarte bun, un profesionist, un om cu mâini magice.”, relatează pacienta. La doar câteva ore de la intervenție, Aurelia a putut să se dea jos din pat și să meargă fără dureri.

Echipa de Neurochirurgie a Spitalului Clinic SANADOR abordează în siguranță întreaga patologie neurochirurgicală – cranio-cerebrală, vertebro-spinală, dar și periferică. Specialiștii de la SANADOR operează sprijiniți de echipamente performante, de ultimă generație, indispensabile pentru neurochirurgia modernă: microscopul operator Zeiss Kinevo 900 și sistemul avansat de neuronavigație Medtronic.

Cu ajutorul tehnologiilor performante și al tehnicilor chirurgicale avansate și puțin invazive, la SANADOR, pacienții cu hernie de disc lombară pot beneficia de rezultate operatorii optime și o recuperare rapidă și confortabilă. Pentru mai multe informații și programarea unei consultații, apelați 021. 9699, Call Center disponibil nonstop.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri