Hidroelectrica anunță că va majora prețul energiei electrice: Noile tarife se vor regăsi la următoarele facturi

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 07-10-2025 13:21

Article thumbnail

Sursă foto: zf.ro

Hidroelectrica a început să îşi anunţe clienţii că va majora preţurile energiei electrice furnizate începând cu luna octombrie, pe fondul creşterii tarifelor de transport de către Transelectrica, informează Mediafax.

Imediat după ridicarea plafonării foarte mulți români au migrat către Hidroelectrica, fiind furnizorul care asigura unul dintre cele mai mici prețuri din piață. În urma acestei scumpiri este posibil ca prețurile la Hidroelectrica să fie mai mari decât la alte companii de electricitate.

„Vă aducem la cunoştinţă că, începând cu data de 1 septembrie 2025, a intrat în vigoare noua valoare a tarifului reglementat pentru serviciile de sistem, aplicat de Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice <Transelectrica> S.A.. Conform Ordinului Ministrului Energiei nr. 60 din 26.08.2025, publicat în Monitorul Oficial, tariful a fost majorat de la 7,04 lei/MWh la 12,79 lei/MWh. Această creştere tarifară, impusă prin reglementare, va conduce la o majorare a preţului final facturat pe care îl veţi plăti pentru energia electrică consumată”, anunță Hidroelectrica.

Tarifele, direct la următoarea factură

Potrivit anunţului Hidroelectrica, noul tarif va fi reflectat pe facturile emise începând cu luna octombrie 2025, aplicabil pentru consumul de energie începând cu luna septembrie 2025, inclusiv.

În prezent, tariful Hidroelectrica variază în funcție de perioada contractuală și de zona de distribuție, dar pentru consumatorii casnici, prețurile au fost liberalizate de la 1 iulie 2025, ajungând între 1,03 și 1,12 lei/kWh.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri