Hidrologi: Cod portocaliu de inundații pe râuri din Prahova și Buzău și Cod galben în alte 21 de județe

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 15-07-2019

Actualizat: 15-07-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Hidrologii au emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de inundații pe râuri din județele Prahova și Buzău, valabilă până la ora 24.00. Alte 21 județe sunt sub avertizări Cod galben, tot până la miezul nopții, anunță MEDIAFAX.

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de inundații pentru râurile din bazinele hidrografice Buzău și Sărata, din județele Prahova și Buzău.

Citește și: Bogdan Licu, REACȚIE INCENDIARĂ după decizia CSM în cazul procuroarei Maria Pițurcă: 'Nu înseamnă că e în regulă'

Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore și a celor prognozate, în aceste zone se pot produce scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite cu posibile depăşiri ale cotelor de inundație.

Avertizarea este în vigoare până la ora 24.00.

INHGA a emis, tot luni, avertizări Cod galben pentru râuri din județele Bihor, Hunedoara, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud, Constanța, Tulcea, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Covasna, Vâlcea, Gorj, Argeș, Olt, Caraș–Severin, Timiș, Bacău, Sibiu, Alba și Brașov. Și acestea sunt în vigoare tot până la ora 24.00.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri