Hidrologii au emis cod galben de inundații pe râuri din patru județe: Covasna, Brașov, Prahova și Buzău

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 29-09-2020

Actualizat: 29-09-2020

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți, o nouă avertizare cod galben de inundații care vizează județele Covasna, Brașov, Prahova și Buzău, informează Mediafax.

Potrivit INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție pe râurile din bazinele hidrografice Teleajen – bazin amonte S.H. Vălenii de Munte, Buzău – bazin amonte S.H. Nehoiu, din județele Covasna, Brașov Prahova și Buzău.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice Teleajen – bazin amonte ac. Măneciu, Buzău – bazin amonte ac. Siriu.

Citește și: Accident rutier grav pe Centura Capitalei, după ce un TIR s-a răsturnat; traficul rutier este îngreunat

Avertizarea cod galben este în vigoare până la ora 14.00, la fel ca și avertizarea care vizează râurile din județele Iași, Vaslui și Galați.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri