Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar în prima zi a intervalului la valoarea de 4.800 mc/s, apoi în scădere până la valoarea de 4.200 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii ianuarie (5.400 mc/s), potrivit prognozei emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru intervalul 11 - 18 ianuarie 2026.
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi, în general, în creştere, exceptând prima jumătate a intervalului pe sectorul Gruia - Tr. Măgurele şi a doua jumătate pe sectorul Gruia - Galaţi, unde vor fi în scădere.
Hidrologii au estimat pentru luna ianuarie un debit maxim al Dunării de 4.000 metri cubi/secundă (mc/s), mai mic faţă de valoarea medie multianuală de 5.400 mc/s, şi unul minim de 2.300 mc/s.
Pe râurile interioare, debitele medii zilnice vor fi, în general, în scădere, exceptând râurile din bazinul Bârlad, afluenţii Prutului şi pe cele din Dobrogea, unde vor fi staţionare.
Formaţiuni de gheaţă
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, pod de gheaţă) existente pe majoritatea râurilor din ţară vor fi în extindere şi intensificare, predominând în partea a doua a intervalului, podurile de gheaţă pe râurile din Moldova şi estul Transilvaniei.
Prognoza trimetrială
Potrivit prognozei trimestriale, în luna ianuarie 2026, regimul hidrologic se va situa la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare, mai mari (50-80%) pe râurile din bazinele hidrografice: Olt superior şi mijlociu, Argeş superior şi mijlociu, Ialomiţa pe cursurile Siretului şi Prutului. Cele mai mari valori (80-100% din normalele lunare) se vor înregistra pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Jiu, Suceava, Moldova, Bistriţa, Trotuş şi Putna, iar cele mai mici (sub 30% ) pe râurile din bazinul Bârlad.





























Comentează