Senatorul Bernie Sanders a declarat luni că Hillary Clinton nu îşi poate aroga învestitura democrată înaintea convenţiei partidului după ce fostul secretar de stat şi fostă primă-doamnă a fost anunţată câştigătoare de agenţia AP şi unele canale americane a unui număr suficient de delegaţi pentru a obţine nominalizarea în cursa alegerilor prezidenţiale din Statele Unite, informează agerpres.ro.
Într-un comunicat, citat de Reuters şi AFP, senatorul de Vermont a denunţat imediat graba mass-media şi faptul că este greşit să numere voturile super-delegaţilor, explicând că rivala sa nu poate revendica victoria înainte de convenţia de învestitură de la Philadelphia la sfârşitul lunii iulie.
Agenţia Associated Press şi canalele NBC şi ABC au declarat-o deja pe Hillary Clinton câştigătoare a alegerilor primare, chiar dacă învestitura va fi oficială doar după votul convenţiei.
Hillary Clinton este sigură că va depăşi pragul de delegaţi necesari după alegerile primare de marţi, obţinând o fracţiune din delegaţii în joc. Dar mass-media americane au avansat cu o zi anunţarea acestei victorii, actualizându-şi estimările pentru numărul de super-delegaţi favorabili democratei.
Hillary Clinton obține învestitura democrată
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

54
VIDEO E nebunie în Orientul Mijlociu: Hezbollah a lansat cea mai mare ofensivă împotriva Israelului / Au tras cu sute de proiectile și drone
54

781
Răsturnare totală de situație: văduva lui Ali Khamenei este în viață
781

19
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială la Paris
19

2.219
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
2.219

58
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
58

2.343
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
2.343

91
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
91

1.601
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.601

4.444
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
4.444

2.101
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
2.101

86
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
86

48
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
48

1.331
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
1.331

















Comentează