Hillary Clinton, promisiuni în campania electorală: Va menţine 'avantajul militar' al Israelului

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 08-09-2016

Actualizat: 08-09-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Candidata democrată la alegerile prezidenţiale americane, Hillary Clinton, a promis joi că va acţiona împreună cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, pentru a păstra "avantajul militar" strategic al statului evreu, transmite AFP. "Foarte repede după învestitura mea, îl voi invita pe premierul israelian la Washington pentru o serie de reuniuni şi îi voi trimite în Israel pe şefii mei de stat-major şi experţii din serviciile de informaţii pentru a se întâlni cu omologii lor", a declarat Hillary Clinton într-un interviu difuzat joi de canalul israelian de televiziune Channel Two. "Ce avem de făcut înainte de toate este să menţinem avantajul militar calitativ" al Israelului, a adăugat ea.

Statele Unite şi Israelul negociază de mai multe luni termenii unui nou program de ajutor militar american acordat statului evreu pe o perioadă de 10 ani. Actualul program în vigoare ajunge la termen în 2018 şi se ridică la 2,7 miliarde de euro anual. Premierul israelian şi-a exprimat dorinţa ca Statele Unite să îşi sporească ajutor lor militar. În interviul acordat televiziunii israeliene, Hillary Clinton a mai afirmat că ideea unei posibile victorii a adversarului său republican, Donald Trump, la prezidenţiale ar trebui să îi îngrijoreze pe toţi israelienii. "Modul său de a înţelege pericolele mai largi din regiune ar trebui să îi îngrijoreze pe toţi israelienii, indiferent de poziţionarea lor pe eşichierul politic", a declarat ea. "Să utilizezi arma nucleară împotriva grupării Stat Islamic (...), a nu cunoaşte diferenţa dintre Hezbollah şi Hamas, cum poate asta să ajute Israelul?", a continuat Hillary Clinton. Ea l-a acuzat pe rivalul său că nu încearcă să limiteze influenţa preşedintelui rus, Vladimir Putin, în Siria, ţara situată la porţile Israelului, din contră îi oferă "carte albă". Rusia intervine militar în Siria în sprijinul regimului condus de preşedintele Bashar Al-Assad, reaminteşte AFP, anunţă Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri