Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Horia Tecău și Jean-Julien Rojer a părăsit Australian Open din primul tur

 Horia Tecău  Jean-Julien Rojer

Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer au părăsit prematur ediţia 2019 a turneului de la Australian Open, în primul tur. Marcelo Arevalo şi Jamie Cerretani (El Salvador şi SUA) au învins perechea cap de serie 9 în set decisiv, 6-4, 6-7(1), 6-3, la finele unui meci care a durat două ore şi 25 de minute, potrivit mediafax.

Constănţeanul părăseşte proba sa principală de la primul meci pentru prima dată în opt ani. De asemenea, Horia rămâne fără victorie în meci oficial în acest sezon. "Ne-am pierdut serviciul la 2-1. Au fost ei în avantaj de la început de meci. Am făcut un pic cam multe greşeli pe voleu, lovituri pe care le antrenăm şi ar trebui să fie baza pentru noi. Am revenit cu rebreak, dar, per total, nu am luat suficiente puncte importante la retur, când am avut 15-30, mingi de break. Nu reuşeam să fructificăm când ne cream aceste oportunităţi. Ori Juls returna bine şi nu reuşeam eu să fac break, ori returnam eu şi nu reuşea Juls. Şi mă enervam. Nu ne-am sincronizat să fim amândoi buni pe retur azi. M-am uitat pe statistică şi luam 2 mingi din 10, ţinând cont că un jucător precum Cerretani nu pune foarte multă presiune pe serviciul doi, e foarte previzibil ce face. Dar, cu toate acestea, nu am reuşit să executăm mai bine, ca să facem mai multe break-uri.

Pe serviciu simţeam că suntem destul de bine. Nu a fost o zi grozavă la serviciu, dar, cumva, simţeam că suntem acolo. Nu trebuia să facem mare lucru ca să ne ţinem serviciul, dar la retur, normal, când avem atât de multe şanse ar trebui să facem mai multe breakuri şi să câştigăm meciurile astea. Greşeli în execuţii. Lovituri pe care le antrenăm, la mingi de break. Şi ei au făcut un meci bun - credit lor, au jucat peste ceea ce arată de obicei. Am mai jucat de multe ori cu Cerretani, a jucat foarte bine, a returnat multe mingi în joc, a returnat bine, a servit bine când a trebuit. Noi, ca să câştigăm meciul ăsta, trebuia să ne luăm mai multe şanse. Au fost prea multe greşeli neforţate la fileu", a declarat Horia Tecău la final de partidă, pentru ProSport.

"Îmi doresc să obţin prima victorie din an, măcar la mixt! M-am înscris cu Irina, sper că am prins tabloul cu clasamentul nostru. Mixtul nu este o prioritate pentru mine, dar am avut rezultate bune la mixt. Mă înţeleg bine cu Irina. Poate facem un turneu frumos. Dar, deocamdată, primul meci... să îl iau pe ăla!"

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.