Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Hunedorean amendat după ce a făcut gesturi obscene în spaţiul public: bărbatul a fost internat la Psihiatrie

Un bărbat de 56 de ani din Hunedoara care, de cel puţin două ori, a făcut gesturi obscene în spaţiul public, în zona Ştrandului Neptun şi a unei staţii de autobuz din municipiul Arad, a fost amendat cu 1.000 de lei pentru faptele sale, ulterior el fiind transportat la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

O femeie a sesizat Poliţia Locală Arad, după ce l-a observat pe bărbat făcând gesturi obscene în spaţiul public, conform news.ro.

”Ieri, în jurul orei 15, într-o sesizare la Dispeceratul Poliţiei Locale o doamnă reclama faptul cã, în zona comercială a Ştrandului Neptun, o persoană de sex masculin făcea gesturi obscene în spaţiul public. Patrula de poliţişti locali s-a deplasat la locaţia indicată constatând că este vorba de L.R., 56 de ani, din Hunedoara, care nu era la prima abatere pe ziua de ieri”, se arată într-un comunicat de presă, de luni, al Poliţiei Locale Arad.

Acelaşi bărbat a fost observat făcând, de asemenea, gesturi obscene într-o altă zonă a oraşului Arad.

”Cu aproximativ trei ore înainte, acelaşi ”personaj” îşi petrecea ziua de duminică, la amiază, în zona Pieţei Drapelului, unde, în spatele gheretei de bilete din staţia de autobuz făcea aceleaşi gesturi obscene în faţa trecătorilor, după ce, în prealabil agresase o doamnă de 82 de ani, încercând să-i sustragă poşeta şi trântind-o la pământ”, precizează sursa citată.

În acest caz au intervenit şi jandarmii.

”Poliţiştii locali au legitimat toate persoanele de faţă, apelând serviciul de urgenţe 112, la locul indicat prezentându-se un echipaj de la Jandarmeria Română, care l-a preluat pe făptaş şi l-a transportat la sediu, în vederea întocmirii actelor premergătoare efectuării cercetărilor pentru tentativă de furt”, potrivit Poliţiei Locale Arad.

Din cauza săvârşirii în public de acte obscene, bărbatul a fost amendat cu 1.000 lei, conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Pentru recidiva lui în decurs de 24 de ore, a fost solicitată Ambulanţa şi, sub escorta Poliţiei Locale, bărbatul a fost transportat pentru triaj la Unitatea de Primiri Urgenţe şi apoi internat la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.