Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

VIDEO Petrecere cum nu a mai fost vreodată: Mii de participanți, peste 150 de arestări, bătaie cu polițiștii

smartradio.ro
petrecere oameni multime sarbatorit festival

Cel puţin 149 de persoane au fost arestate duminică noapte în localitatea balneară Huntington Beach, din California (SUA), unde poliţia estimează că s-au reunit aproape 2.500 de persoane la o petrecere ilegală care s-a încheiat cu incidente, relatează EFE.

Potrivit mediilor locale, o petrecere aniversară a devenit virală pe TikTok, fapt ce a alertat autorităţile care erau deja pregătire de o posibilă adunare masivă, scrie Agerpres.ro.

În pofida pregătirilor, Departamentul de Poliţie din acest oraş din sudul Californiei a precizat într-un comunicat că mulţimea de oameni a scăpat de sub control.

Pe măsură ce se adunau oamenii, unele grupuri s-au mutat de pe plajă în centrul oraşului şi au început să arunce cu sticle, pietre şi petarde. În faţa acestei situaţii, poliţia a decis să intervină şi să aplice respectarea interdicţiei de circulaţie între 23:30 şi 05:30 ora locală.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Poliţie din Huntington Beach, Jennifer Carey, a precizat că printre arestaţi se află 121 adulţi şi 28 minori, acuzaţi de acte de vandalism, uz de artificii ilegale şi încălcare a interdicţiei de circulaţie nocturnă, printre altele.

În pofida unei descreşteri a numărului de cazuri, California rămâne un stat cu un număr mare de contagieri şi de decese. Autorităţile nu au renunţat la restricţii şi speră să reia activităţile de agrement de la jumătatea lunii iunie.

De la începerea pandemiei, SUA au înregistrat în total 33.102.655 de cazuri şi 589.665 de decese de COVID-19, potrivit celui mai recent bilanţ al Universităţii Johns Hopkins.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.