Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

I-a luat foc casa și a suferit un atac de panică: Au intervenit pompierii civili și militari

Pompier bun

Pompierii militari şi civili harghiteni au acţionat, duminică dimineaţa, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o casă din Frumoasa, proprietarul având nevoie de îngrijiri medicale, după ce a suferit un atac de panică.

Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita a informat că, la sosirea forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta la acoperişul casei, pe o suprafaţă de aproximativ 50 mp, precum şi la pereţi pe o suprafaţă de circa 20 metri pătraţi, cu pericol de propagare la anexele gospodăreşti învecinate, scrie agerpres.ro.

Au acţionat pentru localizarea şi stingerea incendiului trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea-Ciuc, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Frumoasa.

La faţa locului s-a deplasat şi o ambulanţă SMURD, paramedicii acordând primul ajutor calificat proprietarului, după ce acesta a suferit un atac de panică.

În urma intervenţiei pompierilor, s-au salvat bunuri materiale în valoare de aproximativ 200.000 lei.

Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit, mai precizează sursa citată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.