Ian McKellen nu va reveni pe scenă după ce a căzut în timpul unui spectacol

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 02-07-2024

Actualizat: 02-07-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro


Actorul britanic Ian McKellen, în vârstă de 85 de ani, nu va relua rolul lui John Falstaff în turneu, după ce a căzut de pe o scenă din Londra luna trecută, au anunţat luni producătorii piesei, potrivit news.ro

McKellen juca în "Player Kings", o producţie a celor două piese ale lui William Shakespeare despre Henric al IV-lea, în cartierul West End din capitală, la 17 iunie, când s-a împiedicat şi a căzut de pe scenă în timpul unei scene de luptă.

Actorul shakespearian, care şi-a făcut debutul în 1961 şi i-a interpretat pe Richard al III-lea, Regele Lear şi Macbeth, fiind cunoscut pe plan internaţional pentru rolul Gandalf din "Stăpânul inelelor" şi "Hobbitul" de Peter Jackson şi pentru rolul Magneto din filmele "X-Men", a fost transportat la spital. "La două săptămâni de la accidentul meu pe scenă, rănile mele se ameliorează de la o zi la alta", a declarat el. "Cu mare reticenţă am fost de acord să urmez sfatul medicului de a nu lucra până la recuperarea completă", potrivit BBC.

Producătorii au declarat că David Semark, dublura lui Ian McKellen, care a preluat rolul pentru spectacolele de la Londra, va continua turneul, care va avea loc în Bristol, Birmingham, Norwich şi Newcastle.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri