IATĂ ce face Valeriu Zgonea în India / FOTO

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 09-12-2014

Actualizat: 09-12-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Valeriu Zgonea, alături de alți parlamentari, au plecat într-o vizită de lucru în India. S-a făcut mare vâlvă pe seama acesti plecări, existând acuzații că Zgonea și oamenii lui pleacă în excursie pe banii statului.

Ca să arate că nu s-a dus degeaba în Asia, Zgonea a postat câteva poze însoțite de descrierea întâlnirilor sale.

”Întrevederile de astăzi cu domnul Mohammad Hamid Ansari, vicepreşedinte al Republicii India, domnul Venkaiah Naidu, ministrul pentru afaceri parlamentare şi dezvoltare urbană şi reprezentanți ai Comisiilor de afaceri externe ale celor două camere ale Parlamentului indian s-au axat pe teme de agendă externă aflate în atenția autorităților de la București și New Delhi, precum dezvoltarea cooperării bilaterale sub aspectul relațiilor economice, a posibilităților de dezvoltarea a cercetării în domenii de interes comun, dar și în sensul protejării națiunilor noastre de amenințările asimetrice.

Am avut întâlniri oficiale cu doamna Sumitra Mahajan, Președinte al Camerei Inferioare a Parlamentului Indiei, cu domnul Piyush Goyal, ministrul de stat pentru energie, cărbune, energii noi şi regenerabile și cu doamna Nirmala Sitharaman, ministrul de stat pentru comerț și industrie.

Domeniile vizate în acest sens sunt energia regenerabilă, industria farmaceutică, exploatarea minieră, industria de apărare, agricultură, știință și tehnologie, energie nucleară civilă.”, a scris Zgonea.

content-imagecontent-imagecontent-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri