Directorul general al Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni, Alexandre de Juniac, a avertizat vineri că IATA îşi va revizui, în scădere, estimările privind profiturile nete înregistrate în acest an de companiile aeriene din întreaga lume, din cauza agravării tensiunilor comerciale şi creşterii costurilor, transmite Reuters potrivit Agerpres
IATA şi-a revizuit încă din luna decembrie a anului trecut estimările pentru 2019, când companiile aeriene din întreaga lume ar urma să înregistreze profituri cumulate de 35,5 miliarde dolari, faţă de 38 miliarde dolari cât estima anterior.
Declaraţiile făcute vineri de Alexandre de Juniac sugerează că IATA se pregăteşte pentru o nouă revizuire, în scădere, a estimărilor sale, ce vor fi publicate luna viitoare cu prilejul reuniunii anuale de la Seul.
"Sunt îngrijorat şi îmi pare rău să vă spun că în opinia mea suntem într-un moment de cotitură. Cred că ar trebui să fie mai prudenţi", a spus Alexandre de Juniac referindu-se la modificările posibile ce ar putea fi făcute precedentelor prognoze. "Cifrele vor fi în zona pozitivă dar dificultăţile vor fi mai mari", a subliniat Alexandre de Juniac la o reuniune a companiilor aerospaţiale din SUA şi Europa.
Potrivit preşedintelui IATA, tensiunile comerciale au început deja să afecteze cererea de transport aerian de marfă iar cererea de transport aerian de pasageri va fi afectată şi ea cu siguranţă. Transportul aerian de marfă a scăzut cu 2% în primul trimestru al acestui an. Transportul aerian de marfă este considerat un barometru al economiei mondiale în condiţiile în care transportă bunuri în valoare de 6.000 de miliarde de dolari şi este responsabil pentru 35% din comerţul mondial, în termeni de valoare.
Deşi prima rundă de tarife vamale suplimentare a afectat produse precum oţelul sau aluminiul, care sunt transportate pe mare, companiile aeriene sunt îngrijorate că viitoarele tarife vamale ar putea fi aplicate şi unor produse precum telefoanele mobile şi computere, care sunt transportate cu avionul.
Pe lângă escaladarea tensiunilor comerciale, în special între SUA şi China, primele două economii ale lumii, companiile aeriene sunt îngrijorate şi de faptul că industria transportului aerian a ajuns în momentul de vârf al ciclului economic după o expansiune mai lungă decât de obicei.
2019 ar urma să fie al zecelea an consecutiv de creştere a profiturilor companiilor aeriene, subliniază IATA, asociaţie care reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial.
IATA se aşteaptă ca tensiunile comerciale să afecteze profiturilor companiilor aeriene în 2019
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

96
Tensiunile escaladează - Japonia desfășaoră rachete cu rază lungă de acţiune în Marea Chinei de Est,
96

886
Radu Miruţă declară "război": Atacarea unui teritoriu NATO nu reprezintă o opţiune viabilă!
886

1.105
Scandal de securitate: aplicația Strava a expus mișcările armatei franceze, inclusiv în România
1.105

2.951
Campania din Ungaria o ia razna. Discuții private dintre Szijjarto și Lavrov, scurse în presă: Lista interceptărilor este incompletă, negociez periodic
2.951

5.722
Primul interviu oferit de noul ambasador al SUA la București: semnal indirect pentru Călin Georgescu
5.722

30
Atac armat în Argentina - Un adolescent a ucis o persoană și a rănit alte opt înainte de a fi arestat
30

72
FOTO O toaletă aurie, ironie la adresa renovărilor ordonate de Donald Trump la Casa Albă
72

2.832
„Secretul” lui Zelenski: cum trăiește din doar 670 euro salariu pe lună? Președintele Ucrainei și-a publicat declarația de avere
2.832

38
Șeful CENTCOM a vizitat Israelul și s-a întâlnit cu șeful Statului Major al IDF
38

34
UE prelungește sancțiunile împotriva Iranului până în 2027
34

3.325
S-au făcut planurile la Kiev: România devine ruta-cheie pentru noua conexiune Ucraina-Bulgaria
3.325

126
Haosul de la conducerea noului regim din Iran complică negocierile cu SUA (presă)
126

45
Albania se pregătește pentru intrarea în UE: Dorim să închidem negocierile de aderare până în 2027
45
















Comentează