Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) are termen până la 1 aprilie să finalizeze ancheta în dosarul în care fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi a fost pusă sub acuzare de procuroarea Adina Florea în legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa.
Un judecător de la Instanţa supremă a admis o contestaţie depusă de Kovesi, în prezent şef al Parchetului European, care susţine că Secţia specială tergiversează de peste trei ani ancheta deschisă în decembrie 2018.
Secţia specială trebuie să ia o decizie până la 1 aprilie în acest caz - fie o trimite pe Kovesi în judecată, fie o scoate de sub urmărire penală şi clasează dosarul.
"În temeiul art. 488 (6) alin. (1) din Codul de procedură penală, admite contestaţia formulată de petenta Kovesi Laura Codruţa privind durata procesului penal ce face obiectul dosarului nr. 1172/P/2018 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie. Stabileşte termen la data de 01 aprilie 2022 până la care procurorul învestit urmează a finaliza dosarul, în condiţiile art. 327 din Codul de procedură penală, termen până la care nu se va putea formula o nouă contestaţie cu privire la durata procesului penal. În temeiul art. 488(6) alin. (6) din Codul de procedură penală, încheierea se comunică petentei. Fără cale de atac", se arată în decizia judecătorilor.
Este a doua decizie în acest caz luată de ICCJ, prima nefiind însă respectată de Secţia specială. Astfel, în ianuarie 2021, judecătorii au stabilit ca Adina Florea, procurorul care a deschis şi a efectuat ancheta în acest caz, să finalizeze dosarul până la 1 aprilie 2021, însă procuroarea a ignorat hotărârea instanţei.
Între timp, Adina Florea a fost admisă ca inspector la Inspecţia judiciară.
În decembrie 2018, Adina Florea a pus-o sub acuzare pe Laura Codruţa Kovesi pentru abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă într-un dosar care are legătură cu aducerea în ţară a fostului director al FNI Nicolae Popa. Dosarul a fost deschis în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă, fugit în Serbia. Acesta susţinea că, în anul 2011, Kovesi i-ar fi cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară, cu un avion, din Indonezia, a lui Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.
Conform actului de acuzare, în anul 2011, pe vremea când era procuror general, Laura Codruţa Kovesi ar fi pretins şi primit suma de 268.689 lei de la Sebastian Ghiţă în legătură cu extrădarea fostului director al FNI Nicolae Popa. Acesta fugise din ţară, pentru a scăpa de o condamnare de 15 ani închisoare primită în dosarul prăbuşirii FNI, fiind localizat în Jakarta (Indonezia). Concret, banii primiţi de la Sebastian Ghiţă ar fi fost folosiţi pentru plata cheltuielilor de transport cu avionul trimis în Indonezia, Nicolae Popa fiind adus în ţară de poliţişti şi un ofiţer SRI.
De asemenea, Adina Florea o acuza pe Kovesi de mărturie mincinoasă, deoarece aceasta ar fi declarat, în aprilie 2017, când a fost audiată la Parchetul General, că nu s-a întâlnit niciodată într-un cadru privat cu Sebastian Ghiţă, deşi în presă au apărut imagini cu cei doi la o cramă deţinută de omul de afaceri.
Ulterior, în martie 2019, Florea a plasat-o pe Kovesi sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, cu interdicţia de a părăsi România.
Kovesi a contestat controlul judiciar în instanţă, iar în aprilie 2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a revocat măsura dispusă de Adina Florea.
Judecătorul care a luat această decizie a explicat în motivare că măsura controlului judiciar luat faţă de Kovesi este nelegal, iar acuzaţiile aduse acesteia erau lipsite de "precizie, claritate şi de suport probator".
Adina Florea a fost propusă de fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader la şefia DNA în locul Laurei Kovesi, revocată din funcţie. Preşedintele Klaus Iohannis a respins însă numirea Adinei Florea în fruntea DNA, iar aceasta a aplicat pentru o funcţie în cadrul Secţiei speciale.
ÎCCJ obligă din nou SIIJ să finalizeze dosarul Laurei Codruţa Kovesi - termenul impus de judecători: 'Fără cale de atac'
Explorează subiectul
Articole Similare

33
Rădăcini comune pentru un posibil viitor procuror general și partenera președintelui: Satul din Vaslui unde „toți sunt neamuri”
33

500
Scandal uriaș în Franța: „Israelul este inamicul comun al omenirii”
500

645
Imperiul de zeci de milioane din spatele Uber și Bolt: DNA acuză o rețea cu 1.000 de șoferi plătiți „la negru”
645

1.462
Mutare strategică majoră: România a cumpărat portul maritim din Republica Moldova / Apare o nouă poartă vitală pentru comerţ
1.462

676
Judecătorii au decis ca iubita lui Adrian Kreiner să rămână în arest pentru omor: Procurorii dau date neașteptate din dosar
676

746
VIDEO Imagini spectaculoase: un camion încărcat cu butelii de oxigen a explodat în Italia
746

2.420
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a bătut cu pumnul în masă la Bruxelles. Mesajul clar transmis comisarului european pentru Apărare şi Spaţiu: România trebuie să fie parte din lanţurile internaţionale de producţie
2.420

1.309
Între România și Bulgaria se construiește 'autostrada albastră': Un proiect strategic, care va face să bubuie comerțul
1.309

2.750
SURSE Șeful Poliției Sector 1 și polițiști de la Investigații Economice Sector 1 aduși de ofițerii DNA la audieri - Procurorii iau declarații și urmează să stabilească măsurile
2.750

2.146
Viktor Orban ar putea primi o lovitură devastatoare - Ungaria riscă să returneze 10 miliarde de euro
2.146

1.405
Dan Petrescu face anunțul așteptat de toți. Este pregătit să revină pe bancă după ce a scăpat de boală
1.405

996
FOTO Polițiști au mirosit rețeaua care aducea cocaină din Spania pentru cluburile din Bucureşti. Patru traficanți, prinși în flagrant / Captură și la Galați
996

1.407
Kim Jong Un își pregătește moștenitoarea. Fiica liderului, tot mai aproape de succesiunea de la Phenian
1.407

















Comentează