Cu toții am făcut greșeli care au rănit pe cineva. Când ne asumăm vina, ne confruntăm cu o dilemă: ne cerem scuze sau ne liniștim conștiința crezând că am fost deja iertați de o instanță superioară? Un nou studiu arată că persoanele care cred că Dumnezeu le-a oferit iertarea experimentează un nivel mai mare de auto-iertare, dar acest lucru nu le face neapărat mai dispuse să își ceară scuze. Dimpotrivă, uneori le inhibă gestul de reconciliere.
Pe de altă parte, același sentiment al iertării divine poate declanșa recunoștință și umilință, ceea ce îi motivează să ofere scuze mai autentice, explică IFL Science.
Cum influențează credința în iertarea divină comportamentul de scuzare?
Cercetătorii au realizat două experimente pentru a înțelege legătura dintre iertarea divină, auto-iertare și tendința de a cere iertare celorlalți.
În primul studiu, 435 de participanți creștini, musulmani și evrei au fost rugați să-și amintească o greșeală nerezolvată și să completeze chestionare despre cât de mult cred că au fost iertați de Dumnezeu și cât de dispuși sunt să își ceară scuze. Apoi, au redactat e-mailuri de scuze către persoanele afectate. Fără să cunoască detaliile studiului, un grup independent a analizat cât de sincere păreau aceste mesaje.
În al doilea studiu, 531 de participanți au fost împărțiți în trei grupuri: unii au fost încurajați să reflecteze la faptul că Dumnezeu i-a iertat, alții au fost îndrumați să se gândească că nu au fost iertați, iar un al treilea grup nu a primit nicio indicație. Ulterior, au completat chestionare despre auto-iertare, recunoștință și umilință, apoi au redactat scuze către victime.
Auto-iertarea poate inhiba scuzele, dar recunoștința le poate amplifica
Rezultatele au fost surprinzătoare: cei care credeau că Dumnezeu i-a iertat au manifestat un nivel mai mare de auto-iertare, dar erau mai puțin predispuși să-și ceară iertare direct de la victimă. Evaluatorii independenți au constatat că mesajele lor conțineau mai puține expresii de remușcare și păreau mai puțin sincere.
„Așa cum am anticipat, percepția iertării divine stimulează auto-iertarea, dar acest lucru este corelat negativ cu dorința de a-și cere iertare în mod explicit”, explică autorii studiului.
Totuși, al doilea experiment a relevat un efect opus: cei care au fost încurajați să reflecteze la iertarea divină au manifestat mai multă recunoștință și umilință – sentimente care i-au determinat, în unele cazuri, să își ceară scuze mai autentic. Cu alte cuvinte, iertarea divină poate acționa pe două direcții diferite: auto-iertarea reduce motivația pentru scuze, în timp ce recunoștința și umilința o pot amplifica.
Limitările studiului și implicațiile sale
Cercetătorii atrag atenția că aceste rezultate trebuie interpretate cu precauție. Primul studiu este corelațional, ceea ce înseamnă că nu poate dovedi o relație cauzală directă între iertarea divină și tendința de a cere scuze. De asemenea, participanții și-au auto-raportat greșelile, ceea ce înseamnă că gravitatea acestora a variat, iar concluziile studiului se aplică mai ales credințelor monoteiste.
Chiar și așa, studiul oferă perspective interesante despre cum influențează credința religioasă asumarea responsabilității morale. Iertarea divină poate fi, pentru unii, un refugiu care le permite să meargă mai departe fără regrete, dar pentru alții, o motivație profundă de a-și repara greșelile. Rezultatele cercetării au fost publicate în Personality and Social Psychology Bulletin.
Comentează