Primarul sectorului 2 abia fusese validat drept candidat al PSD și UNPR cu câteva zile în urmă și iată-l în arestul Poliției Capitalei într-un dosar de luare de mită. De altfel, Onțanu părea singurul motiv pentru care oamenii lui Dragnea mai erau interesați de partidul ”interesului național”. După retragerea lui Gabriel Oprea din funcția de președinte, degringolada s-a instalat în această formațiune. Mai mulți parlamentari deja dezertaseră spre grupul social-democrat, alții sunt cu bagajele la ușă.
Ce se va întâmpla acum fără Onțanu? PSD a anunțat chiar ieri că va veni cu un candidat propriu la sectorul 2. Onțanu e doar reținut, abia astăzi vom afla dacă va sta mai mult prin arest, suficient cât să nu-și mai poată strânge nici semnăturile pentru intrarea în campanie. Chiar și dacă va rămâne sub control judiciar, odată ce PSD a făcut pasul la offside și cu problemele judiciare pe cap, e greu de crezut că Onțanu va mai avea vreo dorință să candideze.
Liberalii chiuie de bucurie. Sunt și motive. Onțanu urma să fie sprijinit de PSD la sectorul 2 dintr-un motiv cât se poate de pragmatic. Miza erau voturile pe care le-ar fi turnat în coșul Gabrielei Firea, care, după cum arată chiar sondajele lor, nu reușește să capitalizeze suficient electoratul de stânga. Bătrânul general ar mai fi îndesat câte ceva în tolba nu prea plină a PSD la Capitală.
Așadar, Orban are motive să se bucure, dar și Dan Cristian Popescu, candidatul PNL la sectorul 2. Jocul, practic, se deschide. Cum s-a întâmplat și la sectoarele 4 și 5, după retragerea lui Piedone și a lui Vanghelie, acolo unde liberalii și social-democrații se află umăr la umăr. Pleacă, deci, de pe poziții egale.
Ironic, însă, și social-democrații au cîteva motive de satisfacție. Ridicarea intempestivă a lui Onțanu de către organele judiciare dă frisoane altor doi primari de sector care contemplau, de pe tușă, posibilitatea de a reintra în bătălie. E vorba de Piedone și Vanghelie, ei înșiși cu probleme penale, dar cu drepturile electorale încă intacte. Foștii primari de la 4 și 5 ar fi încurcat teribil jocul PSD, ei extrăgându-și zestrea chiar din bazinul de stânga. Asta ar fi diminuat șansele candidaților aruncați de Dragnea în cursă la cele două sectoare: Băluță și Florea.
Ce mai rămâne neclar astăzi e doar relația între UNPR și PSD. Onțanu era și președinte interimar al progresiștilor, numit de Oprea la plecare, până la un așteptat congres în care mai tânărul Valeriu Steriu ar fi putut prelua conducerea formațiunii. Astăzi totul devine incert. Partidul era condus de cei doi generali ca un batalion. Când generalii au dispărut din fruntea oștilor, e de așteptat ca răcanii să rupă rândurile și să se împrăștie care pe unde, iar Steriu, ezitant încă, se confruntă deja cu perspectiva să fie președinte peste nimic, Partidele mari vor prelua hălci întregi din defunctul UNPR, probabil cele care contează în teritoriu, pentru a-și consolida fronturile pentru alegerile locale.
Comentează