Iga Swiatek a câştigat turneul de la Indian Wells (WTA)

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 18-03-2024

Actualizat: 18-03-2024

Article thumbnail

Sursă foto: eurosport.com

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, numărul unu mondial, a câştigat turneul WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 9.258.080 de dolari, duminică, după ce a învins-o în finală pe grecoaica Maria Sakkari, cu 6-4, 6-0, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Swiatek (22 ani), care are în palmares patru titluri de Mare Şlem, a câştigat pentru a doua oară trofeul în deşertul californian, după ce în 2022 a învins-o în finală tot pe Sakkari, cu 6-4, 6-1.

La 22 de ani, poloneza a obţinut al 19-lea său trofeu şi al optulea de categoria WTA 1.000, după ce primul din acest an l-a câştigat la Doha, în februarie. Singurul pas greşit al liderului mondial în acest an a fost eliminarea prematură de la Australian Open, în turul al treilea, de către cehoaica Linda Noskova.

Cu succesul din California, Swiatek şi-a consolidat poziţia în clasamentul WTA, astfel că are acum, un avans mai mare de 2.500 de puncte faţă de următoarea clasată, belarusa Arina Sabalenka.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri