Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Igor Dodon, despre români: 'Fraţi, fraţi, dar brânza-i pe bani'

dodon

Românii sunt 'vecinii', 'prietenii' şi 'fraţii noştri', dar 'brânza-i pe bani', a declarat duminică în exclusivitate pentru AGERPRES, la ieşirea de la urne, candidatul Partidului Socialiştilor la primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, prorusul Igor Dodon.

"Românii sunt vecinii noştri. Românii sunt prietenii noştri. Românii sunt fraţii noştri, dacă doriţi. Fraţi, fraţi, dar brânza-i pe bani", a afirmat Dodon pentru AGERPRES după ce a dat declaraţii jurnaliştilor la ieşirea din secţia de votare din Chişinău unde a venit împreună cu soţia şi cu cel mai mic dintre cei trei copii.

Citește și: A lovit mașina poliției în timp ce-și făcea selfie în sânii goi: Și asta nu e tot

"Eu niciodată nu am fost, nu sunt şi nu voi fi antiromân. Dar voi fi tot timpul antiunionist. Orice mişcări unioniste în Republica Moldova, în opinia mea, sunt în afara legii", a mai spus candidatul socialiştilor, răspunzând unei întrebări AGERPRES despre cum vede relaţia cu România în cazul în care ar ajunge preşedinte al Republicii Moldova.

La ieşirea din secţia de votare, Igor Dodon, care era favorit în sondajele de opinie, a declarat în faţa presei că scrutinul de duminică "poate să fie şi cred că va fi un nou început".

Citește și: O elevă, RUPTĂ în bătaie de o colegă / VIDEO

"Astăzi am votat împotriva celor care au fost la guvernare pe parcursul ultimilor şapte ani. Am votat împotriva oligarhiei, împotriva celor care au distrus sistemul bancar, au distrus ţara şi şi-au bătut joc de oameni (...) Am votat pentru o Moldovă prosperă, pentru o Moldovă unde copiii noştri să aibă un viitor frumos, pentru o Moldovă unde părinţii noştri, pensionarii, să simtă că statul are nevoie de ei", a spus politicianul, care şi-a declarat convingerea că nu va mai exista un al doilea tur de scrutin.

Dacă niciun candidat nu reuşeşte să obţină la primul tur de scrutin de duminică majoritatea absolută de voturi, la 13 noiembrie va fi organizat al doilea tur în care se vor înfrunta primii doi clasaţi.

Citește și: Celebra J.K. Rowling dă o nouă lovitură: Seria de romane polițiste ‘Cormoran Strike’ va fi ecranizată

Dodon a mai spus că "următorul preşedinte va fi un preşedinte al tuturor cetăţenilor, indiferent de viziunile politice, indiferent de stânga sau dreapta".

Cetăţenii Republicii Moldova votează duminică în primul tur al alegerilor prezidenţiale, pe fondul unei nemulţumiri profunde faţă de clasa politică, inclusiv faţă de liderii proeuropeni care au condus ţara în ultimii ani, şi a lipsei de încredere într-un viitor mai bun, după scandalurile de corupţie care au culminat cu furtul unui miliard de dolari din bănci.

Favoriţii în sondaje sunt Igor Dodon, liderul prorus al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), şi Maia Sandu, candidatul unic proeuropean al Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA) şi Partidului Liberal Democrat (PLDM).

Citește și: Ar putea fi VIRALUL ANULUI: Ce poate să facă o fetiță de 4 ani din Rusia / VIDEO

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.