Igor Dodon nu vrea Republica Moldova în UE. Fostul președinte de la Chișinău mai vrea o întrebare la referendum: Oamenii nu sunt proști

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 01-01-2024

Actualizat: 01-01-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiri.md

Socialiștii din Republica Moldova cer încă o întrebare la referendumul ce urmează să fie organizat odată cu alegerile prezidențiale, la inițiativa Maiei Sandu, și va întreba moldovenii dacă sunt pentru integrarea europeană a țării.

Prin acest referendum, Maia Sandu din nou divizează societatea. În primul rând, Maia Sandu vrea să folosească resursa administrativă și financiară a statului pentru referendum în campania sa prezidențială”, a declarat Igor Dodon, transmite unimedia.info.

Potrivit lui, socialiștii consideră că nu este corect să se pună astfel întrebarea.

Oamenii trebuie să aibă și altă opțiune și noi vom insista, ca partid promoldovenesc, ca la referendum să fie „politică externă echilibrată - relații bune și cu estul, și cu vestul”, și sunt sigur că 70% vor alege anume această opțiune. Noi nu vrem să fim divizați, cum vrea Maia Sandu, în proruși, proeuropeni. Noi suntem, marea majoritate, promoldoveni și dorim relații bune cu vecinii europeni și cu Federația Rusă. Acest mesaj îl vom promova. Noi trebuie să unificăm societatea. Maia Sandu, dacă nu ai frică, haideți să introducem la referendum această opțiune”, mai spune fostul șef al statului.

De asemenea, el se arată convins că 70% dintre moldoveni vor vota cu estul și cu vestul.

Un președinte adevărat nu se teme de voința poporului și face totul să-l unifice. Dacă crezi mata că vei câștiga prezidențialele prin această divizare, că cine nu e cu noi e cu rușii, e separatist, trebuie împușcat mediatic prin patriotul vostru…, dar aceasta n-o să vă ajute. Oamenii nu sunt proști”, a mai adăugat Igor Dodon.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri