Igor Grosu merge la Bruxelles: Ce se negociază pentru viitorul Moldovei în UE

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 17-03-2026 09:25

Actualizat: 17-03-2026 09:47

Article thumbnail

Sursă foto: moldova.europalibera.org

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va efectua o vizită de lucru la Bruxelles în perioada 17–19 martie, unde va avea întrevederi cu mai mulți oficiali europeni și belgieni.

Pe agenda vizitei sunt incluse discuții cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, despre susținerea parcursului european al Republicii Moldova. Cei doi vor participa, în calitate de vorbitori, la o conferință de nivel înalt privind viitorul sprijinului pentru democrație, organizată la Parlamentul European de Grupul pentru Sprijinirea Democrației și Coordonarea Alegerilor, potrivit Radio Rador România.

În cadrul întrevederii cu comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, Igor Grosu va aborda prioritățile Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană.

Pe parcursul vizitei, președintele Parlamentului va avea întrevederi și cu vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, cu copreședintele Comitetului Parlamentar de Asociere UE–Republica Moldova, Siegfried Mureșan, precum și cu secretarul general al Parlamentului European, Alessandro Chiocchetti.

Totodată, Igor Grosu va participa la un eveniment organizat cu ocazia aniversării a 50 de ani de la fondarea Partidului Popular European. Agenda vizitei include și o discuție cu jurnaliștii din Republica Moldova acreditați la Parlamentul European.

La Bruxelles, șeful Legislativului va avea discuții și cu președintele Camerei Reprezentanților a Parlamentului Belgiei, Peter De Roover, precum și cu reprezentanți ai Comisiei pentru afaceri externe și ai grupului parlamentar de prietenie cu Republica Moldova.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură12°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri