Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Îi stă bine pe bancă: Radu Drăgușin a fost doar rezervă în victoria lui Tottenham cu Brighton

Sky Sport
Radu Dragusin

Brennan Johnson a marcat în al șaselea minut al prelungirilor partidei de sâmbătă dintre Tottenham și Brighton, pentru a aduce victoria gazdelor cu 2-1. Radu Drăgușin a fost rezervă neutilizată. Spurs urcă pe locul 4, având un punct mai mult decât Aston Villa, după meciul din runda 24.

Pascal Gross, de la Brighton, a deschis scorul din penalty, după ce Danny Welbeck a fost faultat de Micky Van de Ven, învingându-l pe portarul Guglielmo Vicario, scrie mediafax.ro.

Tottenham a reacționat bine după ce a fost condusă, creându-și o serie de ocazii, dar portarul Jason Steele a avut câteva parade bune, împiedicându-i pe Richarlison și Dejan Kulusevski să egaleze, în timp ce James Maddison a trimis pe lângă poartă.

Gazdele au continuat să preseze în partea a doua și, după mai multe ocazii mari, presiunea a dat în cele din urmă rezultate când Sarr a finalizat la a doua încercare, după ce șutul său inițial a nimerit bara.

Căpitanul Son Heung-min a fost introdus după egalare, având prima sa apariție din 2024 pentru Spurs după ce s-a întors de la Cupa Asiei. Coreeanul a fost la baza golului victoriei, servindu-l ideal pe Johnson.

Victoria îi urcă pe Tottenham pe locul patru, cu un punct mai mult decât Aston Villa, care primește duminică pe Manchester United, în timp ce Brighton rămâne pe locul opt.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.