Ilie Bolojan dă de înțeles că nu va demisiona dacă CCR decide să nu treacă legea prin care pensiile de serviciu sunt reformate. Bolojan a amenințat în trecut că va demisiona dacă proiectul pică la CCR.
Ce a declarat Ilie Bolojan
"În mod evident și aceasta este așteptarea mea fiindcă Guvernul a întocmit aceste proiecte respectând normele constituționale, așteptăm decizia, dar Curtea se va pronunța cum consideră de cuviință. Am văzut discuții legate de demisie, dar nu la asta mă gâmdesc acum, mă gâmdesc cum să ieșim la liman, stabilitatea politică este imprtantă. Dacă voi lua această decizie, voi anunța eu public, nu e nevoie să mă întrebați sau să speculați la fiecare conferință", a spus Bolojan.
CCR a amânat decizia
Curtea Constituțională a României a amânat pentru 8 octombrie decizia privind legea care vizează pensiile de serviciu. În ședința de miercuri, judecătorii CRR au respins obiecțiile de neconstituționalitate a Legii privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome, scrie Mediafax.
În ședința de miercuri, CCR a decis amânarea pentru data de 8 octombrie a sesizărilor care vizează obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, obiecțiile de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății, obiecțiile de neconstituționalitate a Legii privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative și obiecțiile de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
Obiecțiile de neconstituționalitate a Legii privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome au fost respinse.































Comentează