Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ilie Bolojan: Programul PNL pune în centru cetățeanul

bolojan

Secretarul general al Partidului Naţional Liberal (PNL), Ilie Bolojan, a declarat miercuri, la Constanţa, cu ocazia lansării candidaţilor la alegerile parlamentare, că apropiatul scrutin electoral oferă şansa românilor să-şi hotărască singuri destinul atâta vreme cât viitoarea configuraţie parlamentară va decide componenţa viitorului guvern şi implicit politicile economice şi sociale ce vor fi promovate de acesta, punctând că "programul PNL pune în centrul său cetăţeanul". 

"Pe 11 decembrie, la alegerile parlamentare, românii votează şi pentru stilul de guvernare şi pentru primul ministru care să guverneze această ţară, diferenţa fiind că PNL îl susţine ca prim-ministru pe Dacian Cioloş, iar PSD nu a propus niciun candidat pentru această funcţie, căci atâta vreme cât Dragnea conduce partidul în viziunea sa, guvernul va fi condus de un interpus. Deci vom avea de ales între un fost comisar european unanim apreciat şi un fost prefect şi preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, aflat la putere din anul 1996, care a lăsat în urmă un judeţ cu cei mai mulţi asistaţi social şi şomeri, din România. Nu ştiu cine ar putea să voteze un program politic fără să ştie cine-l va pune în aplicare", a apreciat Bolojan, potrivit agerpres.ro.

Guvernul o întoarce 'ca la Ploiești': Pentru 'Cuminţenie' nu avem baza legală

Dragnea, contre în DIRECT la Antena3: Eu n-am spus niciodată că nu o să fiu prim ministru/ VIDEO


Liderul PNL a mai apreciat că în campanie PSD încearcă să-şi fidelizeze electoratul promovând mesaje politice înşelătoare, fără acoperire. 

"Mesajul predominant al PSD este de tip FMI, prin care îndeamnă alegătorii să-i voteze şi apoi să doarmă liniştiţi garantând cu salarii mari şi impozite mici. În replică, programul PNL pune în centrul său cetăţeanul, guvernul având obligaţia să creeze condiţii ca românii să se poată pune în valoare pe piaţa muncii şi într-un mediu economic favorabil investiţiilor şi afacerilor şi astfel să trăiască bine din munca lor. Noi vrem să scăpăm românii de agresiunea statului care, în actuala legislaţie, nu permite fiecăruia să muncească atâta cât îl ţin puterile, pentru a-şi crea bunăstarea. Învăţământul, va trebui şi el adaptat la realitatea economică şi socială (...) Aceasta este diferenţa de esenţă între populismul PSD şi realismul PNL", a conchis Ilie Bolojan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.