DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Imaginea tristă a celui mai mare parc al Constanței: Maluri surpate, bucăți retrocedate și bălării - FOTO

cazino constanta

Cel mai mare parc de agrement din Constanța, care înconjoară lacul Tăbăcărie, se află astăzi într-o stare jalnică. După ce felii consistente de verdeață au fost retrocedate și defrișate, lipsa de investiții a făcut ca, în multe zone, malurile să se surpe, scrie Mediafax.

Parcul Tăbăcărie se află în apropierea stațiunii Mamaia, iar în latura lui nordică găzduiește, parcă dintotdeauna, Satul de Vacanță, atât de bine cunoscut turiștilor care își petrec serile de vară la căsuțele cu nume de regiuni sau își învârt copiii în celebrele tiribombe.

Vremurile noi însă nu au adus nimic bun nici pentru Satul de Vacanță, nici pentru cel mai mare parc al Constanței.

Astăzi, aleea de promenadă din jurul lacului Tăbăcărie se oprește brusc și de multe ori în mormane de ciment crăpate, care limitează accesul trecătorilor. Sunt malurile care s-au surpat sub bătaia valurilor și lipsa investițiilor. Dezbaterea unui Plan Urbanistic Zonal a început în zonă, iar dacă ar fi aprobat, PUZ-ul ar transforma luciul de apă într-o zonă de restaurante și baruri plutitoare. Inițiativa a stârnit mari dezbateri în societatea constănțeană, mai ales în rândul activiștilor de mediu, care se opun proiectului, motivând că astfel s-ar distruge și ultimul loc liniștit în care constănțenii își mai pot petrece timpul liber.

Însă PUZ-ul nu este prima inițiativă care a stârnit indignarea constănțenilor.

Citește și: Cod galben de vânt puternic pentru judeţul Caraş-Severin, prelungit până la ora 18:00

La mijlocul anilor 2000, oamenii au protestat în zadar atunci când o felie mare din parc, așezată chiar pe buza lacului, a fost retrocedată. Pe spațiul verde a început construcția unui imens spațiu comercial, care și-a proptit parcarea la doi metri de lac.

Și nu a fost singura fâșie de spațiu verde înstrăinată. Un deal micuț, din partea opusă mall-ului, a fost și el retrocedat și a intrat în posesia unui privat, care l-a lăsat în paragină. Și, la fel ca și în alte zone din parc, vegetația crescută face aproape imposibil accesul oamenilor.

„O tură de lac cu bicicleta” nu este o expresie cu care constănțenii sunt familiari, pentru că starea în care se află astăzi parcul Tăbăcărie face imposibil acest lucru. Malurile surpate, vegetația crescută sau zonele private sunt motivele pentru care Constanța nu poate spune astăzi că are un parc de agrement în adevăratul sens al cuvântului.

Și totuși, nu foarte demult, în Satul de Vacanță puteai să faci un ospăț pe cinste, acompaniat de muzică de petrecere de calitate, la fel cum te puteai plimba nestingherit în jurul lacului Tăbăcărie, sau puteai să admiri zona plină de vegetație și păsări de tot felul pe o hidrobicicletă.

Din păcate, astăzi situația s-a schimbat, iar cele două obiective de loisir s-au degradat în tandem. Satul de Vacanță a devenit un loc al kitschului, în timp ce marele parc al Constanței a devenit locul unde o simplă plimbare cu bicicleta poate deveni o aventură periculoasă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.