DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Imaginile cu pacienții de la Reșița sunt nimic pe lângă ce se întâmplă în căminele de vârstnici din Spania, semnalează Amnesty International

spitalul judetean resita

Organizaţia Amnesty International a calificat joi drept "alarmante" condiţiile de trai ale rezidenţilor în căminele de vârstnici din regiunile spaniole Madrid şi Catalonia, unde mii de persoane în vârstă au decedat în urma infectării cu noul coronavirus, informează AFP.

Amnesty International condamnă sever în raportul publicat joi situaţia din aceste cămine, apreciind că "imensa majoritate" a vârstnicilor găzduiţi în asemenea instituţii "nu au fost trataţi corespunzător", în pofida unor ameliorări după numărul mare de decese din "primul val" al pandemiei, scrie agerpres.ro.

Citește și: Gabriela Firea: ‘În București sunt în continuare probleme cu apa caldă și căldura. Ce face primarul? Nimic’

Potrivit organizaţiei, măsurile luate în cele două regiuni au fost "ineficiente şi inadecvate" şi nu respectă drepturile rezidenţilor, iar "situaţia din cămine a rămas alarmantă în timpul actualului al doilea val".

Se estimează că aproape jumătate din decesele raportate în Spania în contextul pandemiei - cifră care se ridică la aproape 46.000 - au fost înregistrate în rândul vârstnicilor din cămine, un raport guvernamental ce urmează să fie făcut public în scurt timp situând această cifră "între 47% şi 50%" din total, notează Amnesty.

Citește și: Un nou împrumut uriaș făcut de Florin Cîțu! Suma luată azi de MFP

Rezidenţii din căminele de bătrâni madrilene şi catalane "nu au fost duşi la spital când era nevoie, au fost izolaţi în camerele lor, uneori cu săptămânile, fără contact cu familiile lor, iar unii nici nu au putut să moară în demnitate" în cursul primelor luni ale pandemiei, a consemnat raportul AI.

Protocoalele regionale care recomandau îngrijirea persoanelor în vârstă în căminele unde erau internaţi, în loc să fie trimişi la spital "nu au fost modificate, în pofida caracterului lor discriminatoriu", notează Amnesty.

Citește și: Dezvăluire cu greutate! FBI, descindere la ‘Perla’ lui Sebastian Ghiță!

Accesul rudelor nu este nici acum garantat şi autorităţile nu au suplimentat efectivele personalului din cămine, subliniază organizaţia neguvernamentală, potrivit căreia această situaţie are la origine măsurile de austeritate şi reducerile bugetare determinate de criza financiară din 2008.

"O criză sanitară nu poate constitui o scuză pentru a nu le acorda persoanelor în vârstă îngrijirea adecvată. Căminele de vârstnici nu sunt parcări pentru cei de vârsta a treia", a comentat Esteban Beltran, director al biroului Amnesty pentru Spania.

Citește și: Gabriela Firea: ‘În București sunt în continuare probleme cu apa caldă și căldura. Ce face primarul? Nimic’ .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.