Imediat după ce a terminat întâlnirea cu Xi Jinping, Trump îi atacă pe chinezi: „Suntem mult înaintea Chinei!”

Article thumbnail

Sursă foto: Credit: Brendan SMIALOWSKI / AFP / Profimedia

Preşedintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă că, în ciuda unei "discuţii importante" avute în această săptămână cu preşedintele chinez Xi Jinping pe tema inteligenţei artificiale (AI), SUA nu ar trebui să-şi unească eforturile cu China în acest domeniu, relatează Reuters, conform Agerpers.

Trump: SUA, înaintea Chinei

"Am avut o discuţie importantă despre SI", le-a spus Trump reporterilor la Casa Albă, folosind termenul preferat de el, "super-inteligenţă" (SI).

"Ceea ce vor ei să facă este să ne oprească progresul, pentru că suntem mult înaintea Chinei şi intenţionăm să ne păstrăm acest avans. Nu am petrecut foarte mult timp discutând despre asta", a adăugat el.

Trump a insistat că nu vrea să "integreze" iniţiativele privind AI cu cele ale Chinei, invocând poziţia dominantă a SUA.

"Aş prefera să nu le integrăm, pentru că avem un avans considerabil", a mai spus el, pentru a conchide că, atunci "când eşti lider, nu deschizi accesul reciproc".

Context

Mesajul apare în contextul în care SUA și China au ajuns la un consens privind tarife mai favorabile pentru mărfuri de 30 de miliarde de dolari în fiecare direcție și vor crea un canal de comunicare pentru incidente legate de inteligența artificială.

Potrivit Casei Albe, Washingtonul și Beijingul vor deschide un canal bilateral de comunicare pentru gestionarea incidentelor legate de inteligența artificială și vor purta discuții despre riscurile și beneficiile acestei tehnologii. Prima rundă de dialog este prevăzută până în noiembrie 2026.

Xi Jinping a declarat că, deși Statele Unite și China concurează în domeniul inteligenței artificiale, cele două țări au „și mai multe motive să coopereze”. Liderul chinez a vorbit despre continuarea dialogului privind riscurile și beneficiile AI, prevenirea utilizării abuzive a tehnologiei și menținerea controlului uman asupra sistemelor de inteligență artificială.

Trump și Xi au convenit și să folosească termenul „super intelligence” în loc de „artificial intelligence” pentru tehnologiile emergente vizate de dialogul bilateral.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură16°C
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri