Imigranţii instalaţi în SUA fără documente legale nu vor mai putea fi expulzaţi dacă nu reprezintă o ameninţare la securitatea ţării, potrivit noilor directive ale serviciului de imigraţie american, anunţate joi, informează AFP, citat de agerpres.
Aceste măsuri, care limitează efectiv riscul expulzării pentru milioane de persoane, se vor aplica celor sosiţi pe teritoriul american înainte de 1 noiembrie 2020.
"Faptul că un individ este un străin în situaţie de expulzare nu trebuie să fie singura bază" pentru a aplica procedura, apreciază ministrul american pentru Securitatea Internă (DHS), Alejandro Mayorkas, într-un document adresat serviciilor sale.
Se estimează că peste 11 milioane de imigranţi fără acte legale trăiesc în SUA şi "nu avem resurse pentru a reţine şi proceda la expulzarea fiecăruia" dintre ei, explică el.
Majoritatea dintre ei "contribuie de ani la societate, există oameni care au fost în prima linie în lupta împotriva COVID-19, animă congregaţii religioase, ne învaţă copiii, sunt angajaţi în lucrări agricole istovitoare", afirmă Mayorkas.
Noile reguli ale DHS, care vor fi puse în aplicare din 29 noiembrie, acordă prioritate expulzării străinilor ce reprezintă o "ameninţare pentru securitatea naţională", cum ar fi cei suspectaţi de activităţi teroriste sau de spionaj, ori a celor care prezintă o "ameninţare pentru securitatea publică", fiindcă au comis crime sau infracţiuni grave.
Pentru aceştia din urmă, autorităţile vor trebuie cu toate acestea să ia în considerare anumite elemente, cum ar fi vârsta, durata prezenţei lor pe teritoriul american sau impactul expulzării lor asupra familiei lor.
Noile reguli intervin în timp ce guvernul american se confruntă de mai multe luni cu un aflux de migranţi care traversează ilegal frontiera SUA cu Mexic. Peste 1,3 milioane de persoane au fost reţinute din ianuarie.
Peste 30.000 de migranţi, majoritatea haitieni, şi-au găsit refugiu în septembrie sub un pod în mica localitate Del Rio din Texas. Aproximativ 2.000 de persoane au fost deportate cu avionul în Haiti, o decizie criticată de Partidul Democrat.
În schimb, opoziţia republicană îl acuză pe preşedintele Joe Biden de încurajarea migraţiei ilegale prin relaxarea politicilor predecesorului său Donald Trump în domeniu.
Imigranții ilegali din SUA nu vor mai putea fi expulzaţi dacă nu reprezintă o ameninţare la securitatea ţării
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

2.922
Donald Trump s-a enervat și a demis din funcție procurorul general al SUA: Reproșuri dure la adresa lui Pam Bondi
2.922

82
Secretarul de stat american Marco Rubio apără suveranitatea statului Panama în faţa ameninţărilor chineze
82

1.982
Stingerea se dă la ora 21. Țara în care magazinele se închid mai devreme pentru a face față costurilor crescute ale energiei
1.982

1.949
'Planul de vis al lui Putin' - Premierul Donald Tusk trage semnalul de alarmă după declarațiile lui Trump privind retragerea SUA din NATO
1.949

1.926
Șantajul lui Trump - Cum încearcă liderul de la casa Albă să atragă Europa în războiul din Iran
1.926

2.920
Scandal uriaș: O eurodeputată a fost prinsă cu "câteva grame de drog" de sinteză în poșetă, în timp ce se afla în arest preventiv
2.920

733
NATO, tot mai fragilă sub presiunea lui Trump. Scenariul unei Europe fără SUA
733

4.336
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.336

88
Ministrul britanic de externe evocă "necesitatea urgentă" de a redeschide Strâmtoarea Ormuz
88

2.032
Macron îl atacă pe Trump: Încrederea în NATO este pusă în pericol de mesajele președintelui SUA
2.032

121
Guvernul austriac a refuzat toate cererile Statelor Unite de survolare militară, de la începutul războiului din Orientul Mijlociu
121

192
Ca-n basmele cu sacrificiul pentru căpcăun, deși e realitate pură! Un guvernator rus obligă companiile să dea câte doi angajați pentru înrolarea în războiul din Ucraina
192

131
Putin lansează un „avertisment” public Armeniei privind o aliniere mai strânsă la UE
131
















Comentează