Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Imnul de stat va fi intonat la etapele finale ale competiţiilor sportive oficiale naţionale

senat

Imnul naţional va fi intonat pe stadioane şi baze sportive, cu ocazia competiţiilor oficiale, de nivel naţional, etapele finale, pentru toate categoriile de vârstă, prevede o propunere legislativă pentru completarea Legii 75/1994, adoptată luni de Senat. Propunerea legislativă pentru completarea articolului 10 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice a fost adoptată luni, de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, aceasta urmând să intre în dezbaterea forului decizional, Camera Deputaţilor.

Iniţiatorii proiectului sunt actuali sau foşti parlamentari PSD: Mihai Fifor, Gabriela Firea, Liviu Dragnea, Florin Iordache, Marian Neacşu, Florin Pâslaru, Valeriu Zgonea. Potrivit expunerii de motive, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a solicitat Parlamentului amendarea Legii privind arborarea drapelului, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României. "Considerând că, uneori, măsuri chiar simbolice, dar puternice se impun, vă înaintăm spre dezbatere şi aprobare prezenta propunere legislativă care are ca obiect de reglementare lărgirea cadrului vizând obligativitatea intonării imnului naţional. Prezenta completare a legislaţiei are drept scop să contribuie la întărirea sentimentului competitorilor sportivi de orice vârstă de apartenenţa la un mediu sigur, protector, lipsit de discriminări sau tensiuni sociale - statul român", se arată în expunerea de motive a propunerii legislative, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.