Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Împăratul Akihito al Japoniei, grav bolnav

Akihito imparat japonia

Împăratul Akihito al Japoniei, în vârstă de 84 de ani, a fost diagnosticat cu anemie cerebrală, după ce, în dimineața zilei de luni, a acuzat stări de vertij și greață, a anunțat biroul de presă al casei imperiale, transmite Reuters, conform mediafax.

Împăratul Akihito "s-a simțit brusc rău", luni dimineață, iar împărăteasa Michiko "a solicitat imediat prezența medicului la palat", informează biroul de presă.

Medicul a stabilit că "simptomele de vertij și greață sunt provocate de o anemie cerebrală, fapt care implică odihnă și analize medicale ulterioare", potrivit aceleiași surse.

Anemia cerebrală este provocată de alimentarea insuficientă cu sânge a creierului.

Împăratul Akihito urma să se întâlnească, luni, cu prințesa Ayako, fiica unuia dintre verii lui, pentru a discuta despre logodna acesteia, dar a anulat acest eveniment.

Deocamdată nu sunt informații despre momentul în care Akihito își va relua angajamentele oficiale.

Akihito a anunțat, în 2016, că vrea să abdice, după aproape trei decenii pe tronul Japoniei, din cauza vârstei și a problemelor de sănătate, provocând un adevărat șoc.

El va fi primul împărat al Japoniei care abdică - pe 30 aprilie 2019 - în ultimele peste două secole din istoria familiei imperiale nipone.

Fiul cel mare al lui Akihito, prințul moștenitor Naruhito, în vârstă de 58 de ani, este cel care va urca pe tron, în ziua următoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.