Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Impasul politic din Olanda şi divergenţele dintre stânga şi dreapta continuă

Operation World
Olanda

Negocierile în vederea formării unui guvern de coaliţie în Olanda sunt în continuare în impas, după o lună de tratative dificile între Partidul Liberal (VVD) al premierului în exerciţiu, Mark Rutte, situat pe primul loc în alegerile parlamentare, cu 33 de mandate, şi trei dintre formaţiunile următoare, dintre care a fost exclus Partidul Libertăţii (PVV) al lui Geert Wilders, relatează AFP. La discuţii a fost cooptat şi partidul ecologist GroenLinks, condus de tânărul său lider Jesse Klaver şi care la scrutinul din luna martie a obţinut 14 mandate. Împreună cu VVD, creştin-democraţii formaţiunii CDA şi progresiştii partidului D66 - fiecare având câte 19 mandate parlamentare - caută un al patrulea şi eventual chiar un al cincilea partid pentru a forma o majoritate absolută în legislativul alcătuit din 150 de parlamentari. Privirile se îndreaptă astfel către Uniunea Creştină (CU), Partidul Socialist (SP) şi laburiştii din PvdA, conform Agerpres.

Însă divergenţele dintre stânga şi dreapta sunt semnificative în chestiunile care la ora actuală sunt de interes major în Olanda, în special problema imigraţiei. De asemenea, premierul Mark Rutte refuză orice colaborare cu partidul anti-islam şi eurosceptic condus Geert Wilders, deşi acesta din urmă s-a clasat al doilea la alegerile legislative şi a obţinut 20 de mandate parlamentare. Dar guvernele de coaliţie formate după discuţii îndelungate au devenit o tradiţie pentru Olanda. În anul 2012 Mark Rutte a avut nevoie de 54 de zile pentru a obţine sprijinul unei majorităţi parlamentare. Recordul a fost consemnat în anul 1977, când abia după 208 zile de negocieri s-a reuşit constituirea unei coaliţii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.