Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Important om de afaceri, cercetat penal de DNA sub control judiciar

DNA

În urma percheziţiilor de marţi, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secția de Combatere a Corupție, au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 zile, începând din data de 10 februarie 2015, față de inculpaţii:

POIENARU ŞTEFAN, administrator al mai multor societăți comerciale, cu privire la săvârşirea infracțiunilor de:

- complicitate la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei,

- participaţie improprie la tentativă la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei,

- participaţie improprie la tentativă la infracţiunea de înşelăciune,

- complicitate la infracţiunea de înşelăciune.

VĂLEANU-TRAICU MARIA-ECATERINA, cu privire la săvârşirea infracțiunilor de:

- folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele ei,

- înşelăciune.

În ordonanțele de dispunere a controlului judiciar se arată că, există date și indicii rezonabile care conturează următoarea stare de fapt:

În intervalul 2009-2014 inculpatul Poienaru Ştefan prin intermediul mai multor firme, pe care le deţine în mod direct sau prin interpuşi, a fraudat sau a încercat să fraudeze atât bugetul de stat cât şi bugetul general al Comunităţilor Europene.

Activitatea infracțională a inculpatului s-a concretizat atât prin întocmirea unor declaraţii neconforme realităţii, referitoare la suprafețele de teren declarate în faţa autorităţilor locale, cât şi în faţa Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în mod direct sau prin interpuşi ai acestuia, cât şi prin documente falsificate de către autorităţi ale administraţiei publice locale, determinate de inculpat să elibereze aceste acte.

În perioada 2009-2011, în contextul unui proiect privind modernizarea unei exploatații agricole, prin intermediul fiicei sale Văleanu-Traicu Maria-Ecaterina, inculpatul Poienaru Ștefan a obținut fonduri în valoare de 3.800.000 lei.

În acest caz, cercetările au scos la iveală, printre altele, faptul că echipamentul finanțat în cadrul proiectului, a fost livrat firmei beneficiare, cu mai mult de un an înainte de a fi achiziționat oficial în anul 2009 și că societatea respectivă a manipulat procedura de licitație în mod deliberat și intenționat și a creat condiții artificiale pentru a obține în mod ilegal și fraudulos finanțare de la bugetul UE și de la bugetele naționale pentru echipamentele deja închiriate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.