Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Importurile de gaze au scăzut cu 74% în ianuarie 2015

gaze

România a importat în ianuarie 2015 o cantitate de gaze naturale utilizabile de 36.100 tone echivalent petrol (tep), cu 74% (102.700 tep) mai mică față de cantitatea importată în perioada similară din 2014, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.

Producția internă de gaze naturale a totalizat, în ianuarie, 755.500 tep, fiind cu 4.900 tep (0,7%) mai mare comparativ cu cea raportată în ianuarie 2014.

Importurile de gaze naturale utilizabile s-au ridicat anul trecut la 447.400 tone echivalent petrol (tep), fiind cu 61,5% (714.100 tep) mai mici față de cele din 2013. Producția internă de gaze naturale a totalizat peste 8,675 milioane tep, fiind cu 73.900 tep (0,9%) mai mare comparativ cu cea raportată în 2013.

Conform proiectului Strategiei Energetice a României 2015-2035, România dispune de cele mai mari rezerve de gaze naturale din Europa Centrală și de Est, cu rezerve sigure de aproximativ 1.600 TWh.

'La o producție medie anuală în România (11 miliarde mc gaze naturale) și în condițiile unui declin anual constant de 5% al rezervelor sigure de gaze naturale, coroborat cu o rată de înlocuire a rezervelor de gaze naturale de 80%, se poate aprecia ca rezervele actuale de gaze naturale s-ar putea epuiza într-o perioadă de aproximativ 14 ani', se menționează în proiectul de Strategie.

Agerpres

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.