Importurile nimicesc producătorii români de tomate, iar ajutorul de stat e o nimica-toată: 'Este o invazie de roșii'

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 16-05-2024

Actualizat: 16-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: timpul.md

Tomatele de import creează haos printre producătorii români, iar sprijinul guvernamental este minimal: "Nu știm de unde vin, este o invazie de roşii", se plâng fermierii. Aceste tomate sunt vândute mult sub preţurile practicate de producătorii autohtoni, punând în pericol întreaga industrie. Producătorii subliniază că, în contrast, costurile ridicate pentru tomatele cultivate în spaţii protejate pe timpul iernii se reflectă în preţul final al produselor lor, însă pe piaţă predomină tomatele de import, mult mai ieftine, compromiţând agricultura locală. Fermierii se plâng și de faptul că ajutorul de stat oferit, de doar 1.500 de euro pentru 1.000 mp este extrem de mic.

990 de cultivatori de tomate din judeţul Buzău au depus cereri de ajutor financiar în contextul crizei din Ucraina, atrăgând atenţia asupra unei invazii de tomate care a pătruns în România, legume comercializate la preţuri cu mult sub cele practicate de producătorii locali.

Direcţia pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Buzău a primit până la data de 10 mai 2024 cereri de solicitare aferente Schemei de ajutor de stat pentru compensarea parţială a pierderilor la cultura de tomate în spaţii protejate, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Cuantumul ajutorului de stat care se acordă per beneficiar este echivalentul în lei al sumei de 1.500 euro pentru 1.000 mp. Pentru a fi eligibili, legumicultorii trebuie să facă dovada înfiinţării unei suprafeţe cumulate de minimum 1.000 mp, cultivată exclusiv cu tomate în spaţii protejate, să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în spaţiile protejate, în anul 2024, la data depunerii cererii, să nu se afle în dificultate, respectiv în lichidare sau în faliment şi să menţină cultura de tomate în spaţii protejate înfiinţată, până la data efectuării plăţii.

"Au depus cereri de sprijin 990 de legumicultori la nivelul judeţului Buzău, fiecare dintre ei pentru câte 1000 mp. La acest moment DAJ a demarat verificările în teren", a precizat, pentru AGERPRES, directorul DAJ Buzău, Cosmin Florea.

Schema de ajutor este fixă: 1.500 de euro / 1000 mp, indiferent de suprafața totală cultivată

 

Producătorii atrag atenţia asupra faptului că pentru tomatele cultivate în spaţii protejate pe timpul iernii au fost suportate cheltuieli ridicate generate de încălzire care s-au reflectat în preţul final al produselor iar pe piaţă ar fi ajuns roşii din import mult mai ieftine.

"Ne ajută această schemă dar ajutorul l-au diminuat din ce în ce mai mult. Este singurul pe care îl primim, eu am 14.000 mp de solar dintre care 4000 pe care le pun în iarnă iar în martie încep să se coacă şi este singurul ajutor pe care îl primim. 1500 euro la 1000 mp, chiar dacă am un hectar, mie nu îmi dă decât pentru 1000 mp, indiferent ce suprafaţă am cultivată pe timpul iernii, spre exemplu faţă de cei care pun vara şi nu cheltuie nimic cu încălzirea este aceeaşi sumă de 1500 de euro. Pe noi ne afectează foarte tare importurile. Noi suportăm costuri foarte mari cu încălzirea...Nu ştim de unde vin, este o invazie de roşii, cel puţin din martie de când am ieşit eu cu roşii este o invazie la nişte preţuri mici, pot fi de oriunde... Erau preţuri de 5-6 lei kg în en-gros, în luna martie, cum să rezistăm cu preţurile acestea când noi încălzim toată iarna iar costurile sunt enorme. La noi ieşeau preţurile undeva la 30 de lei kg la nivelul lunii martie. De multe ori nu scoatem banii pe încălzire pentru că vindem cantităţi mici şi lumea face comparaţie. Când vezi pe piaţă kg de roşii cu 8-10 lei şi la noi la producător 30 de lei, la nivelul lunii martie...Acum au mai scăzut preţurile", a declarat, pentru AGERPRES, legumicultorul Mircea Tatu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri