Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Care pot fi urmările (im)prudenței lui Tăriceanu?

Sentimentul meu este că mulți dintre miniştri au o singură dorință — să-și pună în cartea de vizită faptul că au fost miniștri și să se întoarcă la Bruxelles să își depună dosarul pentru un post care, în loc să fie plătit cu 10.000 de euro pe lună, să fie plătit cu 15.000 de euro. Ăsta cred că este obiectivul multora. Eu, totuși, cred că măcar poate așa arătându-le că nu sunt într-un sat fără câini și că suntem cu ochii pe ei o să fie mai prudenți în viitor, declarase Tăriceanu joi, vorbind despre posibilitatea de lansare a unei moțiuni de cenzură față de guvernul Cioloș.

Nu trebuie trecută cu vederea ironia din sfaturile pe care Tăriceanu le dă tehnocraților. Astfel, la doar câteva ore distanță de la momentul în care copreședintele ALDE a fost surprins de jurnalistul Raul Giuglea de la News.ro cum a ocolit legile și cozile de la DRPCIV, fostul prim-ministru îi atenționa pe tehnocrați că România nu este un sat fără câini, că toți ochii vor fi pe ei și că trebuie să fie mai prudenți în viitor. Cum avea să se demonstreze ulterior, de aceste sfaturi ar trebui să asculte în primul rând chiar Tăriceanu, dar noi trăim în România și știm că trebuie să faci ce zice popa, nu ce face popa.

Din fericire pentru Tăriceanu, ocolirea cozilor într-o țară care are amintiri sumbre în legătură cu acestea nu irită pe cât ar trebui. De asemenea, la noi în țară se mai produce un fenomen ciudat. Până acum 26 de ani, era literă de lege să te descurci cumva. Un prieten lucra la butelii, o rudă la abator, deci folosirea relațiilor disponibile ținea, uneori, de supraviețuire. Nici după '89 lucrurile nu s-au schimbat radical, folosirea rețelelor și a relațiilor rămânând un soi de aparat „administrativ” din umbră, sau un fel de Tor al internetului.

Drept dovadă că oamenii sunt căliți și trec cu vederea astfel de ilegalități „minore” stă declarația unei doamne care făcea parte din lungul șir al oamenilor simpli care stăteau la rând. Întrebată ce părere are despre faptul că Tăriceanu a driblat coada, aceasta răspunde: „Dar ce aveţi, domnule, cu Tăriceanu? Nu trebuie şi el să-şi facă permisul?”. Cu alte cuvinte, faptul că este președinte al Senatului și lider de partid îl îndreptățește pe Călin Popescu să sară peste orele în plus pe care le-ar fi petrecut la coadă, căci, nu-i așa, are treburi mai importante de rezolvat.

Nu de aceeași părere pare să fi fost și o avocată, care, sub protecția anonimatului, a declarat pentru ȘtiripeSurse că îl va denunța pe președintele Senatului pentru folosirea influenței în scopul obținerii unui beneficiu:

Mi se pare că e o folosire a influenței în vedere obținerii unui beneficiu. Oamenii stăteau la coadă și domnul Tăriceanu a intrat prin spate. El nu avea nicio prioritate legală, ca președinte al Senatului sau al unui partid. A folosit influența ca să-și procure influența. (...) Și acei angajați care l-au ajutat trebuie să răspundă, alături de el,” a declarat aceasta pentru ȘtiripeSurse.

Vezi și: Plângere penală la DNA împotriva lui Călin Popescu Tăriceanu

Acum, știm că în ultima perioadă, președintele Senatului s-a poziționat ca lider al nișei care crede că DNA face abuzuri. De această dată, mulțumită colegilor de la News.ro, există o filmare care-l surprinde pe Tăriceanu comițând un posibil abuz. Să vedem, deci, care pot fi urmările (im)prudenței lui Tăriceanu:

Concluzia minimă din această întâmplare cu aspecte de fabulă este că Tăriceanu ar trebui să-și asculte propriile sfaturi: România nu este un sat fără câini, există ochi ațintiți asupra demnitarilor, deci ar trebui să fie mult mai prudenți.

Iar în final, concluzia maximă vine în urma unei întrebări: Cât de mult înseamnă acest abuz în societatea românească? Îndeajuns încât să i se ceară demisia președintelui Senatului?

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.