Familia Ceaușescu a avut o avere impresionantă, împărțită în mai multe zone din țară. Puțini știu că cei doi soți care au condus România au avut un vapor de lux, care acum a rămas în portul Brăila. La ani distanță de la moartea lor, vaporul s-a transformat într-un obiectiv turistic și o mulțime de oameni îl viztează în fiecare an.
În 1979 Nicolae Ceaușescu a făcut o vizită în Egipt, iar președintele Anwar el Sadat l-a plimbat pe Nil cu un vapor de lux. Când s-a întors în România, fostul dictator a vrut o navă ca a sa. Vaporul are și acum interioarele aproape intacte.
Vaporul realizat din tablă din care se făceau spărgătoare de gheață pentru Uniunea Sovietică
Cei care s-au ocupat de construcția celebrei nave „Mureș” au fost inginerii de la Șantierul Naval de la Oltenița, iar pentru navă s-a lucrat timp de șapte ani. La Oltenița era singurul șantier unde se făceau spărgătoare de gheață pentru un Uniunea Sovietică, iar vaporul lui Ceaușescu a fost realizat din aceeași categorie de tablă, groasă de aproape un centimetru.
De asemenea, vaporul a fost dotat cu cele mai bune motoare, aparatură de bord, mobilier și tot ce era nevoie pentru ca Ceaușescu să stea în lux. Finisajele au fost atât de bine făcute că și în ziua de astăzi interiorul navei arată spectaculos. S-au cheltuit mulți bani, dar nimeni nu știe cu adevărat care a fost suma.
Rezerve de apă și alimente pentru cinci zile
Nava a fost construită să realizeze misiuni speciale, are trei elici, trei cârme și trei motoare principale, fiecare dezvoltând o putere de 2465 de cai putere. Există și două diesel generatoare, iar rezervele de apă și mâncare ajung pentru cinci zile pentru tot echipajul și pasageri.
Vaporul are și sală de bal
Puntea vaporului are trei nivele. La nivelul întâi se găsesc camerele de protocol, cu patru apartamente și 12 cabine. la etajul doi se află două saloane, unul dintre acestea fiind o sală de bal de 231 de metri.
Este vorba de cea mai mare cameră fără stâlpi de susținere construită vreodată pe vreo navă din România. Cealaltă cameră are dimensiunea de 110 mp. Pereții acestora sunt acoperiți cu un tapet foarte fin și tablouri.
Cum arată camerele soților Ceaușescu
La primul etaj se găsește atât camera lui Nicolae, cât și cea a Elenei Ceaușescu. Locul de odihnă al fostului dictator are tapet bej, iar cel al soției este în nuanțe de roz. În ambele camere se află fotolii, pat și masă toate de culoare albă. În ceea ce privește băile, ambele au cadă și baterii aurii.
Ceaușescu și Elena s-au plimbat o singură cu această navă, din portul Brăila la o cabană de protocol din Uzlina, pe brațul Sfântu Gheorghe, scrie retetesivedete.ro. Nava se află acostată la Brăila, într-un cheu special și periodic exteriorul este vopsit în alb. Echipajul navei Mureș este format din 19 oameni.
Caracteristici navă:
- lungime: 95,75 m, lățime: 14,20 m, pescaj maxim: 2,4 m
- deplasament: 1.500 t
- propulsia: 3 motoare, licență ALCO, model 12R 251 FMA, a câte 2.465 CP fiecare, fabricate de UCM Reșița
- viteză maximă: 30 km/h
- propulsor transversal de etravă cu o forță de împingere de 2.100 daN
- 2 diesel-generatoare
- patru ascensoare de alimente
- o barcă de protocol și una de serviciu
- autonomie: 5 zile, în limita a 2.500 km
- echipaj: 19 - 2 ofițeri, 5 maiștri militari, 10 subofițeri și 2 salariați civili
- poate lua la bord până la 78 pasageri
Comentează