Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a scăzut de la 3,5% în 2023 la 3,1% în 2024, iar în UE de la 3,4% la 3,1%, în timp ce România înregistra anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate marţi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Anul trecut, toate statele membre UE, exceptând Danemarca (4,5%), Cipru (4,1%), Irlanda (4%), Grecia (1,2%), Luxemburg (0,9%) şi Portugalia (0,5%), au raportat deficit. Cele mai ridicate deficite s-au înregistrat în România (minus 9,3% din PIB), Polonia (minus 6,5% din PIB), Franţa (minus 5,8% din PIB) şi Slovacia (minus 5,5% din PIB). 12 ţări membre UE aveau deficite egale sau mai mari de 3% din PIB.
În acest comunicat, Eurostat furnizează datele privind deficitul şi datoria pentru anii 2021-2024, pe baza cifrelor raportate de statele membre UE în a doua notificare din 2025, pentru aplicarea procedurii de deficit excesiv (EDP). România este în procedura de deficit excesiv din 2020.
De asemenea, ponderea în PIB a datoriei guvernamentale în zona euro a crescut de la 87% la finalul lui 2023 la 87,1% la finalul anului trecut, iar în UE de la 80,5% la 80,7%.
La finalul anului trecut, cele mai scăzute ponderi în PIB ale datoriei guvernamentale erau în Estonia (23,5%), Bulgaria (23,8%), Luxemburg (26,3%), Danemarca (30,5%), Suedia (34%) şi Lituania (38%). 12 ţări membre UE aveau ponderi în PIB ale datoriei guvernamentale mai mari de 60%, cel mai ridicat nivel fiind în Grecia (154,2%), Italia (134,9%), Franţa (113,2%), Belgia (103,9%) şi Spania (101,6%).
Anul trecut, cheltuielile guvernamentale în zona euro au fost echivalentul a 49,5% din PIB, iar veniturile guvernamentale au fost echivalentul a 46,4% din PIB. În UE, cheltuielile guvernamentale au fost echivalentul a 49,2% din PIB, iar veniturile guvernamentale au fost echivalentul a 46% din PIB. Ponderile cheltuielilor şi veniturilor au crescut anul trecut atât în UE, cât şi în zona euro, comparativ cu 2023.
În ceea ce priveşte România, datele Eurostat arată că datoria guvernamentală a urcat până la 54,8% din PIB în 2024, de la 49,3% din PIB în 2023 şi 48,1% din PIB în 2022. Deficitul s-a situat anul trecut la 9,3% din PIB, de la 6,7% din PIB în 2023 şi 6,5% din PIB în 2022.
Produsul Intern Brut în 2024 a fost de aproape 1.760 miliarde lei, în creştere de la 1.590 miliarde lei în 2023 şi 1.384 miliarde lei în 2022.
Comentează