În afară de Putna,38 de biserici şi mănăstiri au primit finanţări nerambursabile de 529 milioane lei

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 28-03-2014

Actualizat: 28-03-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



Astfel, valoarea totală a finanţărilor nerambursabile pentru biserici este de 529.651.655,69 de lei, în condiţiile în care suma solicitată a fost de 422.685.687,81 lei.

La nivel naţional au fost semnate 38 de contracte prin care s-au acordat finanţări nerambursabile pentru biserici şi mănăstiri.


Din cele 38 de proiecte demarate prin POR 2007-2013, şase au fost deja finalizate.

Contractele s-au derulat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa 5, Domeniul Major de Intervenţie 5.1 - "Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea/modernizarea infrastructurilor conexe".


Vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării Regionale, a semnat, joi, contractul de finanţare din fonduri nerambursabile pentru un proiect de restaurare, modernizare şi conservare a patrimoniului şi infrastructurii la mânăstirea Putna, în valoare de peste trei milioane de euro.

sursa: Mediafax
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri