Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informaÈ›ii È™i È™tiri
  • experienÈ›a premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi È™tiri, exclusivități È™i breaking news
DESCARCÄ‚ APLICAÈšIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

În ciuda opoziţiei chineze, Coreea de Sud este hotărâtă să instaleze scutul american antirachetă

Un ministru sud-coreean a exprimat miercuri hotărârea Seulului ca scutul american antirachetă THAAD să fie instalat în acest an, în ciuda nemulţumirii Chinei, chiar dacă deputaţi ai opoziţiei transmit Beijingului un mesaj diferit, relatează AFP, potrivit agerpres.

Citeşte şi: California se transformă într-o fortăreaţă împotriva EXPLULZĂRILOR decise de Donald Trump

Seulul şi Washingtonul, legate printr-un tratat de apărare reciproc, au anunţat anul trecut desfăşurarea în Coreea de Sud a THAAD, unul din cele mai performante sisteme antirachetă din lume, spre marea nemulţumire a Beijingului.

Phenianul şi-a înmulţit în 2016 testele cu rachetă şi a desfăşurat două teste nucleare.

China, la fel ca Rusia, susţine că desfăşurarea scutului nu este necesară şi că ar afecta echilibrul regional în favoarea SUA.

"Desfăşurarea THAAD face parte din eforturile noastre pentru a consolida apărarea împotriva ameninţărilor nord-coreene", a precizat ministrul apărării, Han Min-Koo, într-un raport înaintat preşedintelui interimar.

"Nu este un subiect care trebuie supus comentariilor politice", i-a scris el premierului Hwang Kyo-Ahn, aflat la conducerea statului după destituirea, în decembrie, a preşedintei Park Geun-Hye în urma unui scandal uriaş de corupţie.

Însă Partidul Democrat (DP), principala formaţiune de opoziţie, a transmis că în caz de victorie la viitoarele alegeri prezidenţiale, va reevalua oportunitatea de a desfăşura scutul antirachetă.

Citeşte şi: Sirian de 19 ani, una dintre săgeţile otrăvite trimisă de ISIS în Europa

Deputaţi ai acestei formaţiuni au plecat la Beijing pentru a se întâlni, între alţii, cu ministrul de externe chinez, Wang Yi. "Ei vor explica Chinei că suntem de părere că această chestiune a THAAD trebuie lăsată pe seama viitorului preşedinte", a declarat preşedintele grupului parlamentar al DP, Woo Sang-Ho.

Iniţial prevăzut pentru decembrie 2017, scrutinul prezidenţial ar putea avea loc mai devreme, în cazul în care Curtea Constituţională confirmă destituirea preşedintei Park.

Candidatul DP Moon Jae-In este pentru moment favorit.

China, care susţine că THAAD va aduce atingere propriei sale securităţi şi va spori riscurile de conflict în regiune, a decretat o serie de măsuri considerate în Coreea de Sud ca sancţiuni.

Au fost impuse restricţii de participare unor staruri K-pop sud-coreene şi altor celebrităţi la programe ale televiziunii chineze sau la spectacole în China.

Beijingul a refuzat de asemenea să accepte zboruri charter care vin din Coreea de Sud cu ocazia Noului An Chinezesc, afectând profitabila industrie a turismului.

Citeşte şi: Citeşte şi: Iran. 70 de persoane sunt condamnate pentru SPIONAJ

Washingtonul dă asigurări că scutul său nu reprezintă nicio ameninţare pentru China.

"China nu are niciun motiv să se opună acestei sistem", a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook. "Este un sistem defensiv. Nimeni din regiune nu trebuie să fie îngrijorat de acest sistem, cu excepţia, poate, a Coreii de Nord", a adăugat el.

ACTIVEAZÄ‚ NOTIFICÄ‚RILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.