Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

În ciuda vizitei istorice a lui Kim Yo-jong, sora lui Kim Jong-un, sud-coreenii sunt prudenţi în privinţa relaţiei cu cei din Coreea de Nord

www.click.ro
coreea de sud coreea de nord

Numeroşi sud-coreeni rămân prudenţi după vizita istorică, în Coreea de Sud, a surorii liderului Kim Jong-un, întrebându-se dacă zâmbetul ei era o promisiune sau doar o operaţiune de şarm din partea recii dictaturi nord-coreene, scrie AFP. Kim Yo-jong, care a plecat înapoi în Nord duminică, a devenit, cu ocazia Jocurilor Olimpice (JO) de Iarnă de la Pyeongchang, prima membră a dinastiei staliniste care domneşte la Phenian ce a pus piciorul pe pământului marelui său rival de la sfârşitul Războiului Coreei în 1953.

Ea a fost, din această cauză, subiectul fascinaţiei Sudului şi presei srtrăine încă din momentul în care a apărut, vineri, înconjurată de gărzi de corp, pe Aeroportul Internaţional de la Incheon, în Coreea de Sud. Ea a strâns mâna preşedintelui sud-coreean Moon Jae-in, a încurajat alături de el echipa unificată de hochei şi i-a remis, din partea fratelui său, o invitaţie de a veni la un summit la Phenian. Fiecare detaliu al vizitei sale a fost scrutat şi interpretat cu atenţie, de la haine la expresia feţei sau chiar la scris.

După ce a observat cuvintele pe care ea le-a scris în ”cartea de aur” a ”casei Albastre”, preşedinţia sud-coreeană, un grafolog a apreciat că Kim este ”pozitivă, optimistă şi concentrată asupra obiectivelor”. Fratele său - care i-a succedat la sfârşitul lui 2011 tatălui său Kim Jong-il, care i-a succedat la rândul său tatălui său Kim Il Sung - nu poate decât să fie mulţumit de debutul diplomatic reuşit al surorii sale, a declarat Yang Moo-jin, un profesor de la Universitatea pentru Studii Nord-coreene din Seul.

”EU NU CRED ÎN ASTA”

”Kim a zâmbit mult, dar în acelaşi timp am văzut-o rareori înclinând capul în timpul vizitei, inclusiv în faţa preşedintelui”, a declarat el. ”Se poate ca Kim Jong-un să se felicite de acest lucru”.

Reacţiile sud-coreenilor sunt împărţite. ”Ei încă trăgeau rachete acum puţin timp şi au realizat un test nuclear înainte să lanseze, brusc, această iniţiativă de pace”, declara pentru AFP Kim Byoung-gwan, un om de afaceri. ”Eu nu cred în asta”. Alţii sunt supăraţi din cauza atenţiei mediatice faţă de Kim Yo-jong.

”Presa în Sud şi în străinătate e dusă cu pluta”, deplângea un navigator pe Internet. ”În curând se vor alătura presei din Coreea de Nord şi o vor idolatriza”. Moon, un susţinător declarat al dialogului, a fost criticat în mod deschis de tabăra conservatoare sud-coreeană, care consideră că a mers prea departe cu scopul de a place Nordului. Cu toate acestea, unul dintre momentele puternice ale vizitei delegaţiei nord-coreene va rămâne momentul în care Kim şi cel care are rangul de şef de stat al Coreei de Nord, Kim Yong-nam, s-au ridicat atunci când s-a înălţat steagul sud-coreean la stadionul olimpic de la Pyeongchang.

Educată în Elveţia, ca fratele ei, Kim Yo-jong, care este probabil în vârstă de aproximativ 30 de ani, a cunoscut o ascensiune fulgurantă după decesul tatălui lor.

”ARTA DISIMULĂRII”

Ea a fost numită în 2014 ”directoare adjunctă de departament” în cadrul Comitetului Central al Partidului Muncitorilor, aflat la putere, după care a devenit membră, în octombrie, a puternicului Birou Politic al acestuia.

Cea care a afişat, de-a lungul întregii sale vizite, o asigurare şi o încredere în faţa oricărei încercări, trece acum drept una dintre cele mai apropiate confidente ale lui Kim Jong-un.

”Ea este una dintre puţinele persoane la putere care vorbeşte liberă de tot cu liderul Kim”, crede Yang Moo-jin, un profesor la Universitatea de Studii despre Coreea de Nord de la Seul.

”Ea probabil că are o influenţă mult mai importantă decât ceilalţi oficiali nord-coreeni în ceea ce priveşte luarea deciziei şi coordonarea politică cu liderul”, adaugă el, precizând că ea vorbeşte fluent franceză şi engleză.

Însă, dincolo de amabilităţile din timpul Jocurilor Olimpice, mulţi sud-coreeni nu-şi ascund scepticismul.

”Familia Kim a fost întotdeauna maestră în arta disimulării”, afirmă un navigator pe Internet.

”Ea poate să ştie să se comporte cum trebuie, dar asta nu va fi dejuns să fie uitate atrocităţile comise de ea şi de familia ei”, avertizează altul, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.