DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

În decembrie aflăm dacă România intră în Schengen

enational.ro
schengen

Preşedinţia cehă a Consiliului Uniunii Europene speră să obţină o decizie în unanimitate în favoarea admiterii României şi Bulgariei în Spaţiul comunitar de liberă circulaţie Schengen în luna decembrie, iar iniţiativa este susţinută de Comisia Europeană, anunță Mediafax.

"Preşedinţia cehă a Consiliului UE consideră că procedura în curs de completare a extinderii Spaţiului Schengen este un element central care lipseşte. Bulgaria şi România au îndeplinit condiţiile necesare astfel încât Consiliul UE să poată discuta ridicarrea controalelor la frontierele interne. În acest context, Preşedinţia cehă a Consiliuului UE este angajată să obţină progrese astfel încât să permită Bulgariei şi României să devină membre cu drepturi depline ale Spaţiului Schengen. Mai concret, Preşedinţia cehă a Consiliului lucrează în sensul obţinerii deciziilor necesare ale Consiliului prin unanimitate la reuniunea din decembrie. În acest sens, discutăm cu statele membre pentru a pregăti terenul pentru o discuţie substanţială asupra ridicării controalelor la frontierele interne cu Bulgaria şi România. În eforturile noastre de a asigura susţinerea în unanimitate în Consiliu, Preşedinţia a facilitat vizitele experţilor în Bulgaria şi România săptămâna viitoare, în coordonare cu reprezentanţii Comisiei Europene", a declarat în Parlamentul European, conform agenţiei MEDIAFAX, Mikuláš Bek, ministrul Afacerilor Europene din Cehia, ţară care exercită Preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

La rândul său, vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a evidenţiat, în dezbaterea organizată la Parlamentul European, importanţa pe care Spaţiul Schengen o are pentru Uniunea Europeană şi a pledat pentru admiterea României şi Bulgariei în zona comunitară de liberă circulaţie.

"În ultimii 35 de ani, am construit o întreagă arhitectură Schengen, pentru a proteja mai bine acesta spaţiu fără frontiere, fără controale. Şi trebuie să continuăm să construim şi să îmbunătăţim arhitectura Schengen, pentru că niciun sistem nu poate rezista testului timpului fără o înnoire", a declarat Margaritis Schinas, cerând consolidarea structurilor interne şi a reglementărilor.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.