DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

În Franța persoanele cu anticorpi primesc o singură doză a serului anti-Covid. Testare serologică se va face înainte de vaccinare

Ioana Mihăilă vaccinare

Pe 11 februarie, experții de la Înalta Autoritate pentru Sănătate din Franța (HAS) declarau că persoanele care au fost infectate cu Covid și care pot demonstra acest aspect ar trebui să primească o singură doză de vaccin împotriva Covid. Literatura științifică arată că „nivelul de protecție obținut după o singură doză de persoanele care au fost infectate este mai bun decât cel al persoanelor care nu au fost niciodată infectate, dar care au primit două doze”, reafirmă Dominique Le Guludec, președintele colegiului Înaltei Autorități a Sănătății din Franta.

Doza unică de vaccin anti-Covid joacă, la persoanele care au fost deja infectate cu coronavirus, rolul de „boost” exercitat în mod normal de rapel. Nu se aplică pacienților imunocompromiși (rezidenți ai caselor de îngrijire medicală, persoanelor care suferă de anumite boli specifice și pacienților tratați imunosupresiv) care trebuie să primească în continuare două doze, sau chiar trei.

Dar ce se întâmplă cu toți cei care au fost infectați dar nu știu acest lucru, pentru că nu au fost testați? „Conform datelor publicate de Institutul Pasteur, proporția persoanelor infectate în Franța metropolitană este estimată la 22,7%, ajungând la 40,4% în regiunea pariziană, în timp ce cazurile identificate prin testele PCR sau antigen reprezintă doar 8% din populație”, amintește HAS într-o decizie publicată joi.

O mică înțepătură în vârful degetului care poate detecta anticorpii specifici

Prin urmare, HAS recomandă efectuarea, înainte de prima doză a vaccinului, teste serologice rapide (Trod). „Este o mică înțepătură în deget care face posibilă detectarea anticorpilor”, precizează Dominique Le Guludec. Rezultatul este livrat într-un sfert de oră, ceea ce ar permite să mențină sau nu programarea pentru a doua doză.

Ar fi suficient pentru a simplifica programul de vaccinare și pentru a face disponibile mai multe doze. Persoanele care primesc doza unică vor primi apoi un certificat de vaccinare.

„Nu ar trebui să fie o obligație, iar implementarea testelor nu trebuie să încetinească campania de vaccinare”, insistă Dominique Le Guludec. Campania funcționează, este important să nu o perturbam. „Testele Trods vor trebui introduse în câteva centre, înainte ca implementarea să fie generalizată. Testele utilizate trebuie, desigur, să îndeplinească cerințele de fiabilitate deja stabilite de HAS, pentru a limita riscul de a primi un rezultat pozitiv și, prin urmare, o singură doză de vaccin, atunci când nu este cazul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.