În loc să le dicteze interdicții Clubul Chelsea îi trimite pe fanii rasiști la Auschwitz

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 11-10-2018

Actualizat: 11-10-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Clubul Chelsea Londra vrea să îi trimită pe fanii rasişti în excursii educative la fostul lagăr de concentrare Auschwitz-Birkenau în loc să le dicteze interdicţii, informează The Guardian, informează News.ro.

Potrivit sursei citate, iniţiativa îi aparţine lui Roman Abramovici. Clubul vrea să le ofere fanilor care au avut comportament rasist şansa de a participa la cursuri educative la fostul lagăr de concentrare.

“Dacă doar le interzici oamenilor accesul la meciuri, nu le vei schimba niciodată comportamentul. Această iniţiativă le oferă şansa de a înţelege ce au făcut şi de a dori să aibă un comportament mai bun. În trecut, dictam interdicţii de până la trei ani de acces la meciuri. Acum spunem: ‘Ai făcut ceva greşit. Ai o opţiune. Putem să dictăm o interdicţie pentru tine sau poţi să petreci ceva timp înţelegând unde ai greşit”, a declarat preşedintele clubului, Bruce Buck, potrivit The Sun.

Chelsea Londra a criticat public mai mulţi fani, în septembrie 2017, pentru scandări antisemite la un meci cu Tottenham.

Circa 1,1 milioane de oameni, dintre care un milion de evrei, au fost ucişi în perioada 1940-1945 la Auschwitz-Birkenau. Lagărul a fost eliberat de trupele sovietice la sfârşitul lui 1945.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri