Numărul urgenţelor medicale înregistrate în judeţul Bistriţa-Năsăud în minivacanţa de Revelion a crescut cu 31% faţă de perioada Crăciunului, potrivit datelor făcute publice marţi de Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ), conform Agerpres.
În dispeceratul judeţean integrat au fost gestionate 547 de solicitări de diverse categorii , din care 249 de cod galben - cu 29% mai multe decât de Crăciun, şi 175 de cod roşu - în creştere cu 31% raportat la aceeaşi perioadă.
Din acest număr total de misiuni gestionate, echipajele SAJ au deservit un număr de 403, reprezentând 74%, vârful fiind atins în tura de zi din data de 2 ianuarie, când Ambulanţa a intervenit la 87 de solicitări.
Din cazuistica de Revelion nu au lipsit afecţiunile digestive, problemele create de consumul de alcool, acutizarea unor boli cronice şi infecţiile respiratorii acute.
De asemenea, au fost asistaţi un număr de 23 pacienţi în context COVID-19, din care patru pacienţi pozitivi şi 19 suspecţi, fiind folosite teste rapide antigenice.
Pe parcursul anului 2022, echipajele SAJ Bistriţa-Năsăud au efectuat peste 37.400 de misiuni, reprezentând circa 78% din urgenţele gestionate prin dispeceratul judeţean integrat.
În minivacanţa de Revelion, în judeţul Bistriţa-Năsăud, urgenţele medicale au crescut cu 31% faţă de perioada Crăciunului
București
12°C
Articole Similare

26
Horoscopul zilei de 8 aprilie 2026. Berbecii au o energie debordantă. Află ce se întâmplă cu zodia ta
26

54
Ce conține vopseaua de ouă și cât de sigură este: riscuri ascunse și alternative naturale pentru Paște
54

362
Plătit să faci curat acasă și să te filmezi: noul job care explodează și ar putea schimba viitorul muncii
362

828
Ce trebuie să conțină o filmare de bord pentru a fi acceptată de Poliția Rutieră. Lipsa detaliilor compromite procesul
828

564
Studiul care pune diagnosticul "Sănătății": Colegiul Medicilor din România prezintă datele "dureroase" de Sănătate Publică şi Management
564

1.439
Alte tablouri ridicate de la Darius Vâlcov, ascunse inclusiv în cimitir, dar recuperate, vor fi scoase la licitație: Care este piesa de rezistență a colenției
1.439

1.399
VIDEO Imagini spectaculoase de pe Autostrada Sibiu-Pitești (A1): Au început lucrările la un nou tunel
1.399

2.218
O asistentă medicală a recurs la un gest necugetat. Tatăl ei a găsit-o prea târziu
2.218

1.693
Sindicaliștii de la Europol s-au enervat după ce o mașină de poliție a luat foc și oamenii filmau în loc să ajute: IGPR reacționează
1.693

67
Un mesaj care aduce liniște: Profesorul Dan Voiculescu, gând de încurajare pentru familia lui Mircea Lucescu
67

3.591
Scandal! Aurul preoților, motiv de dispută între purtătorul de cuvânt al BOR și Lucian Mîndruță: "Coincidență cu un anume partid similar vopsit?"
3.591

3.662
Operaţiunea de sabotaj a Rusiei în România, dejucată de SRI: Doi ucraineni au fost trimişi în judecată/
3.662

2.644
VIDEO Raluca Bădulescu o demolează pe Andreea Bălan: Nici Dumnezeu nu o mai poate ajuta să se îmbrace bine
2.644
















Comentează